Confidenţialitate

Germania a modificat condițiile de intrare pe teritoriul său. Ce documente trebuie să prezinte românii

Autoritățile germane au modificat condițiile de intrare în țară, iar după ce România a fost eliminată din categoria „zonelor de risc”, din 2 iunie, românii care călătoresc din România pe cale aeriană, spre Germania, trebuie să fi trecut prin boală, să fie vaccinați sau să prezinte un test negativ.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), sunt acceptate testele tip PCR (a căror valabilitate să nu depășească 72 de ore) și cele antigen (valabilitate de maximum 48 de ore), efectuate în conformitate cu criteriile stabilite de Institutul Robert Koch. Aceste dovezi pot fi prezentate pe hârtie sau în format electronic și trebuie să fie redactate într-una din limbile germană, engleză, franceză, italiană sau spaniolă.

Cei care sunt vaccinați trebuie să prezinte un document care atestă efectuarea schemei complete a vaccinării împotriva COVID-19. Dovada vaccinării poate fi utilizată numai dacă au trecut cel puțin 14 zile de la administrarea rapelului sau a dozei unice (pentru vaccinul efectuat în doză unică), a unui vaccin dintre cele omologate la nivelul UE.

O altă variantă prin care se pote intra în Germania este prezentarea unui document care atestă infectarea cu virusul SARS-CoV-2. Dovada infectării anterioare cu virusul SARS-CoV-2 și, implicit, a vindecării se bazează pe o testare de laborator care a fost efectuată cu cel puțin 28 de zile înainte, dar nu mai mult de 6 luni. Este admisă și prezentarea cumulativă a dovezii unei infectări anterioare cu virusul SARS-CoV-2, împreună cu cea a vaccinării cu cel puțin o doză a unui vaccin omologat la nivelul UE.

Potrivit informațiilor comunicate public de către autoritățile germane, pentru intrarea în Republica Federală Germania din România pe cale rutieră nu este necesară prezentarea documentelor menționate anterior.