Confidenţialitate

Gălățean condamnat la un an de închisoare cu executare pentru uciderea unui câine

Magistraţii Curţii de Apel Galaţi l-au condamnat la un an de închisoare cu executare pe un bărbat care, în urmă cu trei ani, i-a omorât câinele unui vecin.

Gestul a urmat unei altercaţii între cei doi.

Decizia Curţii de Apel Galaţi este definitivă, notează Agerpres.

Patrupedul a fost omorât cu un cuţit în scara unui bloc.

Proprietarul câinelui trebuie să primească primi suma de 5.000 de lei ca despăgubiri morale şi a anunţat că va dona banii asociaţiei ,,Ajutaţi-l pe Lăbuş” din Galaţi.

Câinele ucis era de rasă Amstaff, avea vârsta de 12 ani, era microcipat şi figura în evidenţele Poliţiei.

,,La fix 3 ani de la acest cumplit eveniment, Curtea de Apel Galaţi menţine hotărârea pronunţată în primă instanţă de Judecătoria Galaţi, prin care a fost dispusă pedeapsa maximă pentru acest gen de infracţiune – uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept – un an de închisoare cu executare. Am luptat alături de familia Bocic pentru a obţine aceasta soluţie, ne-am dorit-o, am sperat că o vom putea menţine şi în apel şi am reuşit. Sigur, această condamnare nu trebuie să rămână fără ecou, pe viitor, practica instanţelor trebuie să se menţină pe aceeaşi linie, respectiv, sancţionarea dură a celor care comit acte de agresiune asupra animalelor’, a declarat, marţi, avocata Luminiţa Stoianovici Susma.