Confidenţialitate

Gala Premiilor UNITER 2020: Lista laureaților

Cea de-a 28-a gală a premiilor Uniunii Teatrale din România și-a desemnat, luni seară, laureații.

Chiritza în concert, după Vasile Alecsandri şi Matei Millo, un spectacol concert de Ada Milea la Teatrul Naţional Cluj-Napoca, a fost desemnat la Craiova cel mai bun spectacol.

Premiul pentru regie i-a revenit lui Eugen Jebeleanu pentru regia spectacolului Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba, pus în scenă la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi Compagnie des Ogres.

Premiile pentru cei mai buni actori în roluri principale au fost obținute de Anca Hanu (pentru Chiritza Bârzoi din „Chiritza în concert”, după Vasile Alecsandri şi Matei Millo, un spectacol concert de Ada Milea la Teatrul Naţional Cluj-Napoca) și Lucian Ionescu (pentru Gomez Addams din spectacolul „Familia Addams”, regia, coregrafia şi costumele Răzvan Mazilu la Teatrul Excelsior Bucureşti).

Cei mai buni actori în roluri secundare au fost desemnați Puşa Darie (pentru Mama din spectacolul „Dansul Delhi” de Ivan Vîrîpaev, regia Radu Afrim la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi) și Cristian Grosu (pentru Caliban din spectacolul „Furtuna” de William Shakespeare, regia Gábor Tompa la Teatrul Naţional Cluj-Napoca).

Trofee pentru întreaga activitate au primit actorii Rodica Mandache și Mircea Rusu, regizorul Dragoş Galgoţiu, scenograful Constantin Ciobotariu și criticul Mya Liontescu.

Gala a marcat cei 30 de ani de la înfiinţarea UNITER şi, totodată, cei 170 de ani de la înfiinţarea Teatrului craiovean „Marin Sorescu”.