Confidenţialitate

Gabriela Firea: “Dacă organizam noi alegerile de o asemenea manieră penală, era toată lumea în stradă!”

Gabriela Firea acuză fraude la alegerile locale de duminică, preluând imagini difuzate de Antena 3. Ea cere reluarea alegerilor în București. În urma imaginilor prezentate de postul de televiziune, Poliția a anunțat că a demarat o anchetă.

”În urma imaginilor apărute în spațiul public, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Sectorul 1- Secția nr 4, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au demarat verificări, pentru stabilirea situației de fapt”, a declarat comisar de poliție Georgian Drăgan.

”Noaptea ca hotii! Imagini socante! Frauda dovedita! Membri USR-Plus cotrobaie in sala cu sacii plini cu voturi. Si chiar iau saci si îi scot din sala. Daca organizam noi alegerile de o asemenea maniera penala, era toata lumea in strada! Lucrurile nu pot ramane asa! Trebuie informate toate organismele internationale! Alegerile trebuie repetate!”, scrie fostul edil Gabriela Firea, preluând capturi dintr-o emisiune Antena 3 în care au fost prezentate imagini de la numărarea voturilor din Sectorul 1.

Imaginile distribuite de Gabriela Firea ar fi fost surprinse, potrivit comentariului oferit de Antena 3, de camera de supraveghere din sala în care erau depozitați sacii cu voturile de la Sectorul 1, în clădirea Biroului de Circumscripţie Electorală a Sectorului 1, și arată nişte persoane în interior alături de jandarmi.

Joi dimineață, Clotilde Armand a reacționat pe pagina sa de Facebook susținând că imaginile au fost fimate când ”președintele BES 1 ne-a invitat conform legii să mergem cu el, în calitate de candidați – observatori, pentru a ne convinge că procesul este transparent și nu se produc fraude prin manipularea sacilor”.

”Poate vreți să auziți adevărul și ce căutau colegii mei în sala BES 1:
– în imaginile prezentate publicului la A3 apare și președintele BES1, procurorul Sprîncu Nicolae;
– Președintele BES 1 a decis să fie numărate semnăturile votanților de pe listele electorale permanente, complementare și suplimentare, pentru a vedea dacă numărul acestora corespunde cu numărul semnăturilor votanților scris în Procesul Electoral;
– Președintele BES 1 ne-a invitat conform legii să mergem cu el, în calitate de candidați – observatori, pentru a ne convinge că procesul este transparent și nu se produc fraude prin manipularea sacilor;
– BES 1 era plin la acea oră. Vorbim despre ziua de luni 28 septembrie 2020, puțin după ora 24. În acea seară BES 1 s-a închis la ora 02:00 noaptea, noi plecând odată cu membri BES 1 din clădire;
– cel care caută și după ce îl găsește mânuiește acel sac este personal tehnic al BES 1. Acesta era pus de procuror să caute sacii unei secții de vot un anume Dan, șoferul lui Daniel Tudorache, angajat DGASPC Sector 1, pe timpul desfășurării activității BES1, având calitatea de personal tehnic al BES1;
– toată această manipulare ordinară orchestrată de PSD prin A3 este pentru intimidarea procurorului, președintele BES 1, care astăzi are de luat o decizie la sesizarea PSD de anulare a scrutinului (asta dacă ați urmărit declarația lui Marcel Ciolacu, în care spune că procurorul este și el implicat). Nu noi suntem vizați de acest măcel mediatic, procurorul, președinte BES 1 este cel vizat.
Dați mai departe să știe toată lumea cât de mizerabili sunt pesediștii și trompetele lor”, scrie Clotilde Armand.

Clotilde Armand, candidata USR-Plus la Primăria Sectorului 1 a câștigat a în fața actualului primar de la PSD, Dan Tudorache, după ce toate cele 166 de secții de vot au fost centralizate pe platforma AEP, marți seara.

După centralizarea finală, Clotilde Armand are 40,95% (36.454), față de Dan Tudorache care a obținut 39,82% (35.447).