Confidenţialitate

Gabriel Liiceanu, despre încălcarea libertății în contextul vaccinării anti-COVID: Libertatea încetează în clipa în care se ciocnește de libertatea altuia | AUDIO

Gabriel Liiceanu a vorbit la Europa FM, într-o Ediție Specială de 1 Decembrie, alături de Cătălin Striblea, despre cel mai fierbinte subiect al zilelor noastre: vaccinarea anti-COVID. Dialogul pornește de la capitolul „Prostia” din cartea lui Gabriel Liiceanu – Impudoare. Despre “eu” va fi vorba.

Gabriel Liiceanu spune că „Prostia”, capitolul din cartea Impudoare. Despre “eu” va fi vorba, nu este jignitor la adresa nimănui, pentru că explică prostia oamenilor inteligenți „care devin înfiorător de proști din cauza unei opțiuni afective”.

Dacă ți se pune o pânză pe ochi, nu mai judeci normal, pânza fiind reprezentată de opțiunile politice sau de opțiunile religioase, spune Gabriel Liiceanu la Europa FM.

„Einstein, care era considerat un geniu al lumii, avea culmi de prostie. În 1929 ține un discurs comemorativ la moartea lui Lenin și spune <<Acest om care și-a dăruit viața și și-a sacrificat-o pentru binele celorlalți>>. Cum poate un om, unul dintre marile genii ale lumii, să spună o tâmpenie atât de uriașă. Și apoi să revină în 1951-1952 să spună <<Stalin e cea mai bună opțiune pentru poporul rus>>”, a povestit Gabriel Liiceanu la Europa FM.

Gabriel Liiceanu, despre vaccinarea anti-COVID

„Un turnesol al prostiei cum rar s-a pomenit: politicul, religiosul și vaccinul. Sunt vaccinat de trei ori și alaltăieri mi-am făcut anticorpii, am 8000. Și am fost foarte mândru”, a spus Gabriel Liiceanu.

„Cum apare prostia aici – blocajul. Prostia este blocaj, încremenire în proiect. Unul dintre cei mai formidabili și inteligenți prieteni de-ai mei punea pe Facebook niște lucruri înspăimântătoare, cele mai vulgare înjurături la adresa celor care fac vaccinul.

Și la un moment dat îi spun <<Uite, prietenul meu din America – doctorul Cutare – mi-a trimis o statistică în care se spune așa: din clipa în care a început pandemia, în Statele Unite, 96% din cei care au murit erau nevaccinați>>. Nu vorbim de perioada în care nu exista vaccin.

Apar medici la noi care spun – pe unii i-am văzut lăcrimând – <<Înțelegeți, la ATI, la terapie intensivă, 95% din oamenii care ajung la terapie intensivă sunt nevaccinați. 95% din cei care mor sunt nevaccinați>>. Când aduci acest argument, și un elev de clasa I înțelege. Măi, nu înțelegi că cei care mor sunt nevaccinați?

Scot orice: <<Da, dar a murit unul care era vaccinat>>. <<Da, dar…>> Deci nu mai aud”, a spus Gabriel Liiceanu la Europa FM.

Gabriel Liiceanu: A apărut ideea că încalcă libertatea. Libertatea încetează în clipa în care se ciocnește de libertatea altuia

„Aici nu înțeleg, când ai credință și ai opțiuni politice, sunt lucruri ultime. Dar chestia cu vaccinul, de ce este un lucru ultim? De ce această orbire sanitară… mă depășește. Cum ar trebui? Când pui în pericol viața unei întregi comunități, supraviețuirea ei, depinde de inteligența guvernatorilor…

A apărut ideea că încalcă libertatea. Libertatea de a ce? De a mă omorî pe mine și pe ceilalți? Asta nu-i libertate. Libertatea încetează în clipa în care se ciocnește de libertatea altuia”, a mai spus Gabriel Liiceanu.

 

Puteți urmări mai jos Ediția Specială de 1 Decembrie, cu Gabriel Liiceanu și Cătălin Striblea

Citește și: