Financial Times: Franţa o va susţine pe Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef al UE

Franţa a decis să o susţină pe Laura Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului Uniunii Europene.

Așa afirmă surse oficiale franceze şi române, citate de cotidianul Financial Times.

Potrivit acestora, Parisul a acceptat să o susţină pe Laura Codruta Kovesi în locul propriului candidat, Jean-François Bohnert.

Decizia ar fi fost luată după ce preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a ieşit învingător luna trecută în negocierile cu Germania şi cu alte state UE pentru alocarea funcţiilor de conducere în cadrul Uniunii Europene, inclusiv prin desemnarea Christinei Lagarde, din Franţa, pentru postul de preşedintă a Băncii Centrale Europene.

Într-un interviu pentru cotidianul britanic The Guardian, premierul Viorica Dăncilă a vorbit despre motivele pentru care Guvernul nu susține candidatura doamnei Kovesi.

Ea a fost demisă din funcția de procuroare-șefă DNA, anul trecut, într-o mișcare considerată a fi motivată politic, adăugă jurnaliștii britanici.

Doamna Dăncilă a declarat, referitor la această problemă, că Laura Codruța Kovesi trebuie „să își rezolve problemele cu justiția” înainte de a își asuma un astfel de rol.

Dacă acele acuzații au fost reale? Nu știu dacă sunt reale sau nu, este doar o ipoteză, însă sunt de părere că imaginea României va fi afectată și vreau ca imaginea țării mele să fie una bună„, a afirmat premierul român.

Secția specială de anchetare a magistraților o cercetează pe Laura Codruța Kovesi în mai multe dosare.

Într-unul dintre ele, secția specială a luat măsura controlului judiciar, ceea ce presupunea imposibilitatea călătoriilor în străinătate.

Instanța supremă a invalidat hotărîrea secției speciale la scurt timp după adoptarea ei.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS