Confidenţialitate


Fabrica de tunuri Arsenal reintră pe producția de armament din Europa. Până la 300 de angajați vor lucra la producția de obuze și tunuri | AUDIO


Fabrica de tunuri Arsenal reintră pe producția de armament din Europa. Până la 300 de angajați vor lucra la producția de obuze și tunuri | AUDIO

Arsenal, fabrica de armament din Reșița, va fi productivă până la finele anului. Aici se vor fabrica atât țeavă de tun, cât și obuze. La sediul Instituției Prefectului Județul Caraș-Severin a fost semnat un protocol de colaborare între SC Arsenal și o firmă, prin care fabrica reșițeană va deveni din nou operativă, după ce ani de zile a fost în conservare.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În următoarele șase luni fabrica va trece printr-un proces de retehnologizare și va angaja în primă fază 75 de oameni, care se vor adăuga celor 30 de angajați din prezent. Conform declarațiilor oficialilor de azi, numărul angajaților va crește după pornirea producției.

SC Arsenal a primit ultima comandă în 2008 și de atunci și-a închis porțile. Înainte de 1989, la S.C. Arsenal – fostă Întreprinderea Mecanică Reșița – lucrau peste 2000 de angajați.

Într-o conferință de presă la care au luat parte Ioan Dragomir – prefectul județului Caraș-Severin, Flavius Nedelcea – secretar de stat în Ministerul Economiei și Ionuț Narcis Chisăliţa – directorul societății Arsenal, a fost anunțată semnarea unui contract între societatea aflată în conservare Arsenal Reșița și reprezentantul companiei Torman Internațional în România, o firmă cu acționariat englez.

Contractul este făcut pe mai multe faze. În primă fază, pe termen scurt, de până la șase luni, se va produce muniție de război. Acest contract, în primă parte, va avea un număr de până la 75 de angajați. În următoarea perioadă se va ajunge la un număr de 200-300 de angajați, urmând ca la faza a treia să existe un număr mult mai mare de angajați.

Tot în prima fază, fabrica va schimba producția: de la țeava de tun și tunuri, se va trece la producția de obuze urmând ca în timp, să se reia și producția de tunuri.

Conform secretarului de stat în Ministerul Economiei, întreaga activitate va fi structurată pe orizontală, toate componentele urmând să fie aduse de pe piața din România.

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Spitalul construit din donațiile strânse de Asociația „Dăruiește Viață”, avizat de Ministerul Sănătății pentru funcționare | AUDIO


Ultimele stiri
Sondaj INSCOP: 75% dintre respondenți susțin monitorizarea audio-video în sălile de clasă, iar opt din zece susțin testarea…

Sound District Floreasca debutează vineri, 11 septembrie, cu Teatrul de Operetă „Ion Dacian” și Robin and the Backstabbers

Feribot cu 134 de persoane la bord, cuprins de flăcări în Filipine. Cinci oameni au murit | AUDIO

Avionul lui Volodimir Zelenski, la un pas de a fi lovit de o dronă înainte de plecarea spre…

Cristian Pîrvulescu, despre rezultatele la testele PISA: Performanțele elevilor au scăzut peste tot, nu doar în România. Este…

Administrația Prezidențială: România nu trimite militari pe frontul din Ucraina. Precizarea vine după apariția unor informații false în…

Bugetul pentru 2026 nu acoperă cheltuielile serviciilor de ambulanță și ale UPU. Cseke Attila: Este nevoie de un…

Mai puțin de doi din 10 elevi de liceu fac suficientă mișcare. INSP a lansat o campanie națională…

Primul aparat RMN dedicat nou-născuților din România a ajuns la Spitalul Clinic de Urgență „Marie S. Curie”. Echipamentul…

Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de acțiuni împotriva ordinii constituționale a…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează