Este sau nu este tortură să trimiţi un inculpat într­-un arest insalubru?

Este evident de acum faptul că DNA­-ul foloseşte în anchete impactul pe care o celulă insalubră de penitenciar îl are asupra unui obraz subţire, ţinut în puful şpăgilor grase.

Am observat cu toţii că, după o perioadă mai scurtă sau mai lungă petrecută pe tubulatură, la subsolul Arestului Central, majoritatea suspecţilor “se sparg”, cum se zice, şi încep saă-şi amintească tot soiul de lucruri interesante. În esenţă, cine vorbeşte este trimis în arest la domiciliu. Cine nu, rămâne pe tubulatură.

Ieri, la tribuna Parlamentului, doamna Elena Udrea a povestit în detaliu tratamentul pe care l­-a primit în cele câteva zile de arest preventiv, tratament pe care domnia sa îl consideră inuman. Dincolo de faptul că Elena Udrea pare a fi fost şocată de faptul că la încarcerare nu e chiar ca în filmele americane, că trebuie să treci printr-­o percheziţie corporală la piele, cum se spune, şi că este firesc să predai cureaua, sutienul, sau alte accesorii personale cu care poţi face rău altora sau îţi poţi face rău singur, desigur în penitenciar chiar nu este cel mai vesel peisaj şi, aşa cum probabil corect a remarcat şi doamna Udrea, ea însăşi este ţinta unei astfel de operaţiuni de impresionare.

Nu numai că este legal să aplici un tratament mai blând – de fapt, arestul la domiciliu ca şi posibilitatea reducerii pedepsei cu o treime au fost introduse pe noile coduri penal şi de procedură penală, cu condiţia să colaborezi cu procurorii şi să le spui acestora lucruri noi, despre care nu ştiau.

Acum, uite, inculpaţi de vază reclamă faptul că acest tip de presiune psihică ar fi o formă de tortură şi că procurorii nu ar trebui să o folosească, reclamă faptul că arestul este o formă excepţională ce nu ar trebui atât de larg aplicată de justiţia din România.

În discuţia de astăzi cu dumneavoastră încercăm să aflăm cât de legitime consideraţi aceste practici ale procurorilor, DNA sau de la alte parchete… Aceştia nu sunt responsabili de cum arată penitenciarele din ţara noastră, dar e clar că folosesc cu destul de multă eficienţă faptul că acestea arată rău.

Este sau nu este tortură să trimiţi un inculpat într­-un arest insalubru? Este sau nu acceptabilă acest tip de practică judiciară, în secolul XXI?

[soundcloud width=”500″ height=”100″ id=”https://soundcloud.com/europafmromania/romania-in-direct-24-februarie-2015?in=europafmromania/sets/rom-nia-n-direct”]