Eșec pentru Donald Trump: Obamacare rămîne în vigoare

Liderii republicani din Parlamentul Statelor Unite au retras de pe ordinea de zi controversata lege de înlocuire a Obamacare – pachetul de măsuri privind asigurările medicale promovat de președintele Barack Obama.

Ei nu au reuşit să obţină susţinerea necesară în rîndul majorității pentru ca respectiva lege să treacă de Camera Reprezentanţilor.

Preşedintele Donald Trump le-a cerut liderilor conservatori să anuleze votul cu doar cîteva minute ca el să înceapă.

Administrația americană a abanondat astfel strategia iniţială, aceea de a-i forţa pe republicanii nemulţumiţi să voteze legea prin impunearea unui ultimatum.

Obamacare va rămîne în vigoare, deşi republicanii au promis în ultimii şapte ani că vor abroga legea imediat ce ajung la Casa Albă.

De asemenea, unii republicani s-au arătat revoltaţi de modul în care preşedintele a condus negocierile şi a retras legea în ultimul moment.

Ei au declarat că au terminat cu orice proiect de înlocuire a Obamacare.

Totuși, Donald Trump a declarat că proiectul legislativ va reveni în viitorul apropiat în Congres.

Anterior, președintele Camerei Reprezentanților, Paul Ryan, a făcut o vizită neaşteptată la Casa Albă pentru a-l anunţa pe preşedinte că nu are voturile necesare pentru a trece controversata legislaţie.

Pentru ca propunerile noii administrații să fi fost adoptate era nevoie de cel puțin 215 voturi.

Unii dintre parlamentarii republicani consideră că schimbările propuse ar fi prea profunde, însă alții sunt de părere că ele reprezintă prea puțin față de promisiunile din campanie.

Aproximativ 14 milioane de americani ar fi putut să-şi pierdă asigurarea medicală în 2018, în baza noului plan republican.

De asemenea, numărul persoanelor neasigurate urma să ajungă pînă în 2026 la 52 de milioane.

 





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS