Confidenţialitate

Dumitru Chisăliță: Numai în statele foste socialiste mai sunt gratuități la servicii de pe piața liberă | AUDIO

Racordarea la rețelele electrice și la sistemul de gaze nu va mai fi gratuită pentru consumatorii industriali, anunță ministrul Economiei, într-o declarație pentru Hotnews.

În ceea ce privește consumatorii casnici, Virgil Popescu spune că gratuitatea racordării se va menține doar într-o limită de consum. Tot ce este peste acea limită va fi taxată.

O modificare legislative adoptată la începutul anului prevede gratuitatea racordării pentru orice consumator, iar distribuitorii de energie electrică și gaze s-au trezit asaltați de cereri pe care nu le pot onora, explică Hotnews.

Președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, spune la Europa FM, că numai în statele foste socialiste mai funcționează gratuități la servicii de pe piața liberă.

”Se merge pe principiul că nu este corect ca altcineva să plătească pentru tine, nu este un principiu care să fie acceptat în țări care nu sunt cu construcție socialistă sau comunistă. În Franța este un mecanism în care ori de câte ori cineva plătește o nouă racordare, altcineva care a plătit înainte o cotă parte din conducta respectivă primește niște bani înapoi. Atunci, în România ce se întâmpla: toată lumea stătea și aștepta să vină un fraier să tragă conducta. După aceea mergeau și se racordau”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.