Două persoane rănite în explozia nucleară din Rusia ar fi murit din cauza contaminării

Doi angajaţi răniţi în explozia unei rachete nucleare în nordul Rusiei au murit din cauza contaminării radioactive.

Așa afirmă surse medicale, citate de presa rusă.

Agenţia atomică rusă (Rosatom) a anunţat iniţial că cinci persoane au murit, iar trei au fost rănite în explozia produsă pe 8 august, în timpul testării unei rachete cu propulsie nucleară.

Două dintre persoanele rănite au murit din cauza contaminării radioactive înainte de a fi fost transportate la Moscova pentru tratament, au declarat surse medicale citate de publicaţia Novaia Gazeta.

Doi dintre pacienţi au murit înainte de a fi aduşi la aeroport. Concentraţia de radiaţii a fost foarte mare, iar simptomele de contaminare s-au agravat rapid„, a declarat un oficial medical, sub protecţia anonimatului.

Cei doi pacienţi care au murit erau angajaţi din domeniul militar.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a dat asigurări luni că explozia rachetei nucleare nu ar genera nici un risc și că radiaţiile nu au crescut.

Autorităţile din Norvegia au anunţat pe 15 august că au depistat concentraţii infime de iod radioactiv în regiuni situate în apropierea frontierei cu Rusia.

Agenţia nucleară din Rusia a confirmat că explozia accidentală din zona arctică s-a produs în timpul testării unor noi tipuri de armament și a subliniat că proiectele militare vor continua.

Cel puţin cinci ingineri au murit în accidentul s-a produs într-o bază militară din regiunea Arhanghelsk.

Imediat după explozie, nivelul radiaţiilor a crescut în orăşelul Severodvinsk, situat la 40 de kilometri est de un poligon militar din regiunea Arhanghelsk.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS