Două filme din vacanță: „Joy” și „Pentru regină și țară”

Noul sezon Video Radio pornește domol la Europa FM.

Recuperăm în primă instanță două dintre filmele care au intrat în cinematografe pe parcursul vacanței.

Abia ceva mai tîrziu stăm de vorbă, pe îndelete, despre premierele săptămînii – printre ele se numără The Hateful Eight, cel mai recent lungmetraj al lui Quentin Tarantino.

Deocamdată, însă: Joy, cel mai recent film al lui David O.Russell, e dominat de cîteva figuri foarte familiare – Jennifer Lawrence, Bradley Cooper, Robert de Niro.

Regizorul lucrează de ani buni cu cei trei, de parcă și-ar fi fondat o trupă de teatru ambulant.

Una de succes: domnișoara Lawrence a fost oscarizată pentru Silver Linings Playbook și tocmai ce-a încasat un Glob de Aur pentru Joy. Un film apăsat american – eroina e inventatoarea unui mop-minune pe care-l popularizează la televiziune.

Spirit antreprenorial și showbiz, carevasăzică.

David O.Russell încearcă totuși să coloreze diferit povestea, să rupă ritmul (grație unor secvențe onirice) și să ia spectatorul prin surprindere.

Nu prea-i reușește, în ciua eforturilor actriței sale preferate și ale celor din rolurile secundare.

Cîteva scene – cea de telemarketing, de pildă – stau în picioare, dar filmul e cusut cu ață albă și, în ciuda faptului că e inspirat de întîmplări adevărate, neconvingător.

 

Cu totul altfel se arată Pentru regină și țară, regizat de un veteran britanic.

John Boorman livrează o continuare a filmului său din 1987 Speranță și glorie, despre experiența celui de-al doilea război mondial văzută prin ochii unui copilandru. Copilandrul respectiv a crescut suficient încît să fie luat în armată.

Reprezentant al unei generații confuze și lipsite de un scop precis – cea precedentă cîștigase războiul, aceasta se trezise în plin război rece – Bill își face un prieten, își păcălește superiorii, se îndrăgostește fără leac.

Maturizarea, cînd vine, vine dureros și fără avertismente.

Pentru regină și țară e un film aterizat parcă dintr-o altă epocă: tandru, cald și inocent, cu un umor bine temperat și cu vreo cîțiva actori britanici cu vechime consistentă, cărora mai tinerii Callum Turner și Caleb Jones le dau în mod entuziasmant replica.

Altfel spus: o trufanda discretă, care te face să vrei să revezi totul, de la capăt, imediat ce filmul s-a terminat.