Confidenţialitate

Dotarea Forțelor Navale ale României „întârzie nepermis de mult, periculos de mult”, atrage atenția un fost comandant | AUDIO

Fostul comandant de forțe terestre în Dobrogea, generalul în rezervă Virgil Bălăceanu, atrage atenția că dotarea Forțelor Navale ale României întârzie nepermis de mult.

În actualul context din Ucraina și de la granița de sud est a României și cu dotarea extrem de precară a Forțelor Navale, Dobrogea este vulnerabilă, atrage atenția fostul reprezentant al României la NATO, care a fost invitat miercuri dimineață, să comenteze situația de luptă din Ucraina, în emisiunea Deșteptarea:

„Dobrogea este o poartă extrem de importantă pentru România, care este punctul geo-strategic cel mai vulnerabil legat de situația actuală dar mai ales de modul cum vor evolua lucrurile în zona Mării Negre. Există vulnerabilități ale României, să sperăm că în anul acesta vom avea o decizie cu privire la programul de înzestrare extrem de întârziat, periculos de întârziat pentru siguranța națională, nepermis, revoltător de întârziat. Mă refer la programul de înzestrare cu corvete multifuncționale și modernizarea celor două fregate.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Vă reamintim, România amână de mai multi ani semnarea contractului cu asocierea dintre firma franceză NAVAL Group și Șantierul Naval Constanța pentru construirea de noi corvete multifuncționale și modernizarea actualelor fregate.

„Cele două fregate nu pot să realizeze apărarea pe cele două linii de comunicații și nici măcar să sprijine eficient apărarea costieră, apărarea litoralului, pentru că nu au decât un tun de 76 mm și, dacă nu mă înșel, pot fi armate și cu torpile. Singura fregată care poată să treacă la apărare este fregata pe care am construit-o în România și am echipat-o cu echipament din Federația Rusă care are și echipamente anti-navă.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Citește și: MApN: Activităţile de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR, reluate pentru o perioadă de un an

Foto: Shutterstock