Confidenţialitate

Dosarul Colectiv: Începe judecarea apelului depus de inculpați

Vinneri, este programat primul termen al apelului în dosarul incendiului din clubul bucureștean Colectiv. Localul a fost mistuit de flăcări în urmă cu aproape 5 ani. 65 de tineri au murit în urma tragediei, care a scos la lumină o încrengătură a corupției sistemice.

În primă instanță, Tribunalul Bucuresti l-a condamnat la 12 ani și 8 luni de închisoare pe administratorul firmei care a furnizat artificiile aprinse în incintă.

Cei 3 patroni ai clubului au primit câte aproape 12 ani de detenție, iar doi pirotehniști câte 10 ani.

Doi căpitani din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au fost condamnați la câte 9 ani de închisoare.

8 ani și jumătate de închisoare a primit Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 4, pe raza căruia funcționa clubul. Două subalterne de-ale acestuia din Primărie au primit câte 7 ani de detenție fiecare.