Dispută între Gabriela Firea și Avocatul Poporului

Primarul Bucureștiului, Gabriela Firea, a criticat public – pe rețeaua de socializare Facebook – Avocatul Poporului.

Instituția a cerut vineri Prefecturii să atace în instanță o hotărîre a Consiliului General în baza căreia mașinile parcate neregulamentar vor fi, din nou, ridicate de oficialitățile locale.

Instituția Avocatul Poporului tinde să devină avocatul nesimțirii!

Ne șicanează și ceartă că îi deranjăm pe prost-crescuții care blochează cu mașinile spitale, școli, locuri rezervate persoanelor cu dizabilități, instituții, linii de tramvai, stații de autobuz, chiar proprietăți private, sub pretextul că <<Am coborît să-mi iau țigări>>… și se mai întorc după vreo două ore!

S-a rezolvat cazul Caracal, s-au epuizat toaletele în curte ale școlilor din mediul rural, în toate spitalele din țară e că în America! Totul este perfect! Avocatului Poporului nu-i mai rămîne decît să se ocupe de cocalari!”, a scris Gabriela Firea.

Ridicarea mașinilor ar trebuie să înceapă de luni, 26 august.

Potrivit hotărîrii de Consiliu, perioada maximă de depozitare a vehiculelor ridicate este de un an.

Eliberarea vehiculului se va face numai după achitarea tarifelor de ridicare, transport şi depozitare, în baza certificatului de înamtriculare în original sau a oricăui act din care să rezulte dreptul de proprietate sau folosinţă asupra vehiculului.

Tarifele de ridicare sunt de 200 de lei pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată de pînă la 5 tone, inclusiv, și de 270 de lei pentru cele mai mari.

Transportul va costa 150 de lei în cazul celor dintîi și 200 de lei în cazul celor de peste cinci tone.

Aşadar, în cazul unei mașini Logan, costul de ridicare, transport şi depozitare pe o zi ajunge la 500 de lei.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS