Dispută diplomatică România-Rusia

Rusia a protestat oficial față de decizia Bucureștiului de a interzice survolarea spaţiului său aerian de către un avion în care se afla vicepremierul Dimitri Rogozin.

Ministerul de Externe de la Moscova a calificat incidentul drept „o provocare deliberată care afectează grav relaţiile bilaterale” şi a cerut o anchetă care să ofere explicaţii relevante.

Dimitri Rogozin a scris pe Twitter că această decizie ar fi pus în pericol vieţile pasagerilor din avion.

El și-a încheiat mesajul cu o amenințare: „Aşteptaţi răspuns, nemernicilor”!

Vizita vicepremierului Rusiei în Republica Moldova, care ar fi trebuit să aibă loc vineri, a fost afectată de refuzul României de a permite cursei regulate de pasageri S7-157 Moscova-Chişinău, avînd la bord delegaţia rusă, să îi survoleze teritoriul.

Dimitri Rogozin se află pe lista demnitarilor ruși cărora li s-a interzis să treacă prin statele Uniunii Europene, ca urmare a anexării Crimeei de către Federația Rusă, în 2014.

Avionul a făcut o escală la Minsk, în Belarus, de unde Rogozin a luat o cursă Aeroflot cu destinaţia Moscova.

Preşedintele Republicii Moldova, rusofonul Igor Dodon, a spus că decizia luată de oficialitățile din București „e treaba lor internă”, dar s-a plîns că pe lista pasagerilor s-ar fi aflat sute de cetățeni moldoveni însoțiți de copii.