Confidenţialitate

Disconfort termic accentuat: Temperaturile vor ajunge la 34 de grade

Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, dar vor fi perioade cu ploi torențiale și vijelii, potrivit meteorologilor, care miercuri au transmis o informare de disconfort termic. Și în Capitală vremea va fi deosebit de caldă în următoarele trei zile, cu temperaturi de 33-34 de grade Celsius, iar în orele amiezelor disconfortul termic va fi ridicat.

Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri, o informare de disconfort termic și manifestări de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a țării, de miercuri de la ora 10.00 până vineri la ora 23.00.

Potrivit meteorologilor, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, iar în regiunile vestice, nord-vestice, sudice și sud-estice și pe arii restrânse în restul teritoriului, după-amiaza disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

În special după-amiaza și seara, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată la deal și la munte și pe arii restrânse în celelalte regiuni. Vor fi perioade în care se vor semnala averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină.

Meteorologii anunță vreme deosebit de caldă și în București, în următoarele trei zile, cu disconfort termic ridicat.

Miercuri, vremea va deveni caldă pentru această dată, iar disconfortul termic va fi în creștere. Cerul va fi parțial noros, dar probabilitatea pentru pentru averse și descărcări electrice va fi redusă. Temperatura maximă va fi de 31-32 de grade.

Joi și vineri, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă din an, iar în orele amiezelor disconfortul termic va fi ridicat. Temperatura maximă va fi de 33-34 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi ridicată în special în cursul după-amiezei de vineri.