Confidenţialitate

DIICOT: Percheziții în Timiș și Caraș Severin care vizează o grupare care și-ar fi subordonat instituții publice prin șantajarea șefilor acestora | AUDIO

O anchetă de proporții a DIICOT vizează modul în care o grupare și-ar fi subordonat instituţii publice din județul Caraș Severin, prin şantajarea șefilor acestora. Astfel, membrii grupării ar fi avut acces – potrivit unui comunicat al DIICOT – la banii publici şi, implicit, la împărţirea acestora. 

Potrivit DIICOT, au fost făcute şapte percheziţii în Timiş şi Caraş-Severin, pentru destructurarea unui grup constituit în 2018 și specializat în şantaj, trafic de influenţă, abuz în serviciu, folosirea influenţei ori autorităţii de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, delapidare, fals material în înscrisuri oficiale şi luare de mită.

Procurorii spun că la mijloc ar fi mari profituri materiale obținute din contracte și lucrări executate parțial sau fictiv exclusiv de firme controlate de liderul grupării, la preţurile maxime, fără expertiză sau dotări necesare.

Acest lucru a fost posibil – spun procurorii – prin subordonarea multor instituţii publice, prin şantajarea șefilor acestora.

Concret, pentru preluarea controlului, grupul infracţional a urmărit schimbarea din funcţie a şefilor instituţiilor publice şi înlocuirea acestora cu persoane obediente, apropiate de liderii grupării.

Printre instituțiile controlate se află Direcţia de Drumuri și Consiliul Judeţean Caraş-Severin.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Pantelimon, Ilfov: Doi bărbați sunt cercetați de poliție pentru deținere și transport a peste 300 de kilograme de articole pirotehnice | FOTO

Autor: Liliana Nicolae

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.