DEȘTEPTAREA: Unele primării dau elevilor burse sociale de câțiva lei pe lună

Poate nu știați, dar conform unei legi din anul 2011, primăriile din România au obligația de a acorda mai multe tipuri de burse școlare. Printre ele se numără și bursele de ajutor social, care ar trebui să ajungă la copiii din familii sărace, la orfani sau la copiii care suferă de anumite boli. 

Dacă nu știați, nu trebuie să vă rușinați, pentru că nici primăriile nu știu. Sau se fac că nu știu. 

Conform unui raport comun al Societății Academice Române și al Avocatului Poporului, în jur de 70 la sută din primăriile din România nu acordă burse de ajutor social. Ca să vă faceți o idee cam cât de importante ar putea fi aceste burse, o altă cercetare, de data aceasta a Institutului Național de Statistică, arată că un copil român din 3 trăiește sub pragul sărăciei. 

Sigur, multe primării își termină fondurile după ce achită salariile angajaților și utilitățile, și nu mai cum să acorde și burse sociale. Mai ales că în ultimii ani, primăriile au putut să își crească de la sine putere salariile. Dar asta e altă poveste.

Și acum vine dilema: e mai bine să nu acorzi niciun fel de bursă socială pentru că nu ai de unde, sau se le dai copiilor săraci câte 4 lei 50 pe lună? Sau 6 lei pe lună? Cu acești bani, un copil și-ar putea cumpăra câțiva covrigi. Pentru că da, ați auzit bine, există primării care acordă astfel de… burse sociale. Victor Marin i-a sunat pe câțiva dintre primarii aflați în această situație.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.