Confidenţialitate

DEȘTEPTAREA: Știri bune în vremuri rele | VINERI, 08 mai

Kaufland România își continuă acțiunile de sprijinire a cadrelor medicale și persoanelor vulnerabile afectate de pandemie.

Compania anunță că a selectat 14 proiecte ale mai multor ONG-uri pe care le va finanța cu 500 de mii de euro.

Acestea fac parte dintr-un program de granturi de circa un milion de euro anual, susținut de Kaufland România, și implementat cu sprijinul Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile.

O să vă menționăm câteva dintre ele. De exemplu, cu banii acordați Asociației Prematurilor vor fi cumpărate echipamente de protecție și aparatură performantă pentru  personalul medical și pentru cei peste 200 de nou-născuți care au nevoie de ajutor chiar din primele clipe de viață.

De asemenea, prin intermediul Asociației Liver Research Club Suceava vor fi donate pachete cu echipamente de protecție și dezinfectant. Acestea vor ajunge la persoanele defavorizate de la țară, la medici și la pacienți – copiii și adulți.

Iar peste 500 de familii sărmane din mai multe județe vor primi pachete cu produse alimentare și de igienă datorită implicării unor asociații precum Asociația Reality Check.

În sprijinul cadrelor medicale din linia întâi și persoanelor vulnerabile vine și HORA, Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România.

Organizația a lansat inițiativa  „Masa Bunătății”, care funcționează astfel: companiile donează bani, care sunt trimiși apoi de HORA către cele 16 restaurante partenere.

Acestea vor pregăti și livra mese calde cadrelor medicale de la mai multe spitale din București, Deva, Brașov și Drobeta-Turnu Severin, precum și persoanelor fără adăpost din Sectorul 3.

Proiectul „Masa Bunătății” va funcționa, deocamdată, doar în această lună, însă ar putea fi prelungit dacă restricțiile legislative continuă.

În fine, o comunitate de psihologi a lansat, prin Asociația Română de Analiză Tranzacțională, proiectul “Autoizolat, dar nu singur”, pe care îl găsiți și pe site-ul www.atromania.ro.

Este vorba de un serviciu telefonic gratuit la care participă 30 de psihologi și psihoterapeuți cu sprijinul Fundației Vodafone.

La numărul de telefon 021.9972 psihologii din program oferă sprijin psihologic și emoțional pro-bono pentru cei care au nevoie în perioada aceasta.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.