DEȘTEPTAREA: Știri bune în vremuri rele | MARȚI, 07 aprilie

Banca Transilvania a donat până acum 665 de mii de euro către peste 30 de spitale din ţară, în lupta cu pandemia de coronavirus.

Au fost cumpărate consumabile pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, aparate de ventilație pentru Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, precum și măşti, dezinfectant şi costume de protecţie pentru mai multe spitale din ţară.

Un gest emoționant a fost făcut de un pensionar din Cugir, județul Alba. Bărbatul, pe care îl cheamă Mircea Ionescu, a donat asociației spitalului din localitate 10.000 de lei.

“Statul ne-a ajutat până acum și e în datoria noastră să ajutam la rândul nostru. Îmi doresc din suflet să ajutăm, cât mai mulți dintre noi! Statul suntem noi” și-a motivat el gestul.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a donat Spitalului Județean de Urgență Suceava două  aparate de testare pentru coronavirus, în valoare de 100 de mii de euro. Sprijinul nu se oprește aici. Arhiepiscopia îşi propune să strângă încă 100.000 euro pentru alte spitale din judeţ. Este vorba de cele din Rădăuți, Fălticeni, Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc.

Firma care operează în România în sistem de franciză mărcile KFC, Pizza Hut și Taco Bell anunță o donație de 100.000 de euro pentru Crucea Roșie Română.

De asemenea, o parte dintre angajații Direcției de Sănătate Publică din București și personalul medical de la Institutul Matei Balș vor primi produse KFC.

Să mai spunem că alimentele donate de KFC, Pizza Hut și Taco Bell ajung și la ONG-uri din țară pentru a susține persoanele provenind din medii dezavantajate

Până în prezent, au fost donate produse alimentare de aproape 40 de mii de euro către următoarele ONG-uri: Caritas Bucureşti, Organizaţia Umanitară Concordia, SOS Satele Copiilor, Organizaţia Touch România – Centrul maternal “Casa Agar”, Bucuria Darului Brașov, Parohia Sfânta Elena, proiectul Oamenii Străzii și Federaţia Caritas Timişoara.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.