DEȘTEPTAREA: Pro sau contra uniformelor școlare obligatorii?

Încă un proiect de lege privind obligativitatea uniformei școlare îi nemulțumește pe elevi.

Acesta a fost inițiat de senatorul PMP, Cătălin Lucian Iliescu, care vrea statul să achite anual 350 de pentru fiecare uniformă.

Modelul ar urma să fie ales, totuși, de fiecare școală în parte.

Acum, uniforma nu este obligatorie prin lege, însă fiecare școală poate adopta una prin regulamentul școlar.

Senatorul Cătălin Lucian Iliescu susține că uniforma ar duce nu doar scăderea agresivității elevilor, dar și  la înlăturarea diferențelor de statut economic și social. De asemenea, susține, el elevii în uniformă ar fi și ceva mai disciplinați la ore.

Elevii, în schimb, nu sunt deloc de acord. Consiliul Național al Elevilor atrage atenția asupra costurilor mari ale operațiunii – câte 350 de lei  pentru cei aproape 3 milioane de elevi din România înseamnă cam un miliard de lei pe an.

Elevii spun că sunt alte priorități – cum ar fi, numărul mare de copii fără acces la internet. Iar faptul că vor avea uniforme nu înseamnă că vor avea și profesori mai bine pregătiți ori școli cu toate dotările necesare.

Vlad, George și Luca i-au îndemnat pe ascultătorii Deșteptarea să spună dacă ei sunt de acord sau nu cu uniformele școlare obligatorii.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.