Confidenţialitate

DEȘTEPTAREA: O șoferiță era să rămână fără permis din cauza unui suc de afine

O femeie a fost prinsă cu o alcoolemie de 0,05 mg/l din cauza unui suc de afine. S-a întâmplat pe autostrada A1, pe sensul de mers Deva-Sibiu. 

Femeia le-a spus că polițiștilor că nu a consumat alcool, dar a afirmat că, cel mai probabil, alcoolemia indicată de aparat provenea de la faptul că în dimineaţa respectivă a băut un smoothie de afine. Șoferița a fost trasă pe dreapta pentru că a circulat cu o viteză peste limita legală, iar agentul i-a cerut să îi testeze și alcoolemia. Etilotestul a indicat în aerul expirat de circa 0,05 mg/l.

„Am rămas stupefiată şi şocată în acelaşi timp, ştiind că nu am consumat deloc băuturi alcoolice. În cursul dimineţii am băut aproximativ 600 ml smoothie de afine, fiind singura băutură consumată până la ora opririi în trafic de către agentul constatator. Am adus la cunoştinţă acest fapt şi agentului constatator, dar nu am fost ascultată”, a precizat femeia în acţiunea civilă depusă la instanţă.

Ea a contestat procesul-verbal de sancţionare la Judecătoria Alba Iulia şi a avut câştig de cauză, scrie Adevărul

A primit avertisment şi a rămăs fără permis pentru 90 de zile. De asemenea, a fost amendată cu 870 de lei pentru că a depăşit limita legală de viteză cu 38 km/h şi a primit un avertisment pentru că nu purta centura de siguranţă. 

Şoferiţa a cerut să fie testată și alcoolemia în sânge, lucru pe care l-a făcut la Spitalul Municipal Sebeş.  Testul a confirmat absenţa alcoolului în sânge.

Datorită acestui rezultat, instanța i-a dat permisul înapoi, însă șoferița a rămas cu amenda pentru depăşirea vitezei legale pe autostradă şi cu avertisment pentru nepurtarea centurii de siguranţă. Hotărârea instanţei a rămas definitivă.

Vlad, George și Luca au vorbit despre acest subiect în Deșteptarea.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.