Confidenţialitate

Nicolae Bănicioiu, fost ministru în Guvernul Ponta, rămâne fără imunitate parlamentară

Parlamentul a votat în favoarea cererii DNA de ridicare a imunității lui Nicolae Bănicioiu, acuzat de luare de mită.

S-au înregistrat 202 voturi ”pentru” și 12 voturi ”contra”.

Toate grupurile parlamentare au anunțat anterior că vor vota pentru ridicarea imunității deputatului.

Primul pas pentru ridicarea imunității fostului ministru a fost făcut la finalul săptămânii trecute, când deputații juriști au aprobat aproape în unanimitate solicitarea procurorilor anticorupție.

Votul de azi din plenul Camerei a fost unul secret, cu bile, ceea ce înseamnă că a fost nevoie ca deputații să fie prezenți fizic la Parlament.

Solicitarea de ridicare a imunității unui deputat se aprobă cu majoritatea simplă, adică cu jumătate plus unu din numărul celor prezenți.

Procurorii îl acuză pe Bănicioiu că, în perioada 2012-2014, când era ministru al Tineretului, ar fi cerut și primit mită 1,29 milioane de lei de la doi oameni de afaceri pentru că l-ar fi influențat pe ministrul Sănătății de atunci, Eugen Nicolăescu de la PNL, să numească pe post de manageri de spitale anumite persoane agreate de respectivii afaceriști.

Mai mult, procurorii susțin că Bănicioiu ar fi primit și o altă mită, de 2,6 milioane de lei, de la aceiași oameni de afaceri, după ce a devenit ministru al Sănătății, în perioada 2014 – 2015.

Nicolae Bănicioiu a fost ministru al Tineretului în Guvernul Ponta între 2012 și 2014, iar din 2014 până în 2015 a fost ministru al Sănătății. El este acum deputat și membru în conducerea Pro România.

Cătălin Drulă și Florin Roman, parlamentari USR și PNL, au anunțat că vor o schimbare în ceea ce privește imunitatea unui parlamentar.

Instanța trebuie să fie cea care decide dacă un parlamentar este vinovat sau nu, spune și deputatul neafiliat Ana Birchall:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 Deputatul Cătălin Drulă a amintit de scutul făcut de PSD în apărarea parlamentarilor săi pentru care nu au acceptat ridicarea imunității. Au fost greșeli, a replicat liderul grupului PSD, Alfred Simonis:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.