Confidenţialitate

Danemarca, Suedia și Finlanda anunță o relaxare a restricțiilor

Trei țări din nordul Europei anunță relaxarea restricțiilor în contextul epidemiei de COVID-19. Danemarca va redeschide mai devreme restaurantele cu servire în interior și va permite accesul pe stadioane iar Suedia va relaxa restricţiile pentru cetăţenii care au primit cel puţin o doză de vaccin, în special cei în vârstă.

De asemenea, Finlanda a anunțat că va permite redeschiderea restaurantelor de săptămâna viitoare, după o scădere constantă a ratei de infectare cu Covid 19 în ultima lună.

Danemarca a impus restricţii pe scară largă în luna decembrie, ceea ce a făcut ca nivelul noilor cazuri zilnice să se stabilizeze la 500-700 în prezent, faţă de câteva mii la finalul anului trecut.

În aceste condiții, țara nordică a anunțat că va renunța la unele restrictii mai devreme cu câteva săptămâni. De săptămâna viitoare vor fi deschise restaurantele și la interior, și va fi permis accesul pe stadioane. Numărul va fi extins la cel mult 50 de persoane la adunări publice.

Și în Suedia se relaxează restricțiile pentru cei care au primit o primă doză de vaccin anti Covid. Este vorba in special despre persoane în vârstă care locuiesc in cîmine de bătrâni. În total, aproximativ o cincime dintre suedezi au fost vaccinaţi.

La trei săptămâni după ce au fost vaccinaţi cu prima doză oamenii se pot întâlni unii cu alţii fără distanţare fizică – inclusiv în interior. De asemenea, pensionarii care au fost vaccinaţi se pot duce din nou la cumpărături.

Suedia a avut de la începutul pandemiei o politică de relaxare și nu a impus restricții multă vreme, mizând pe imunitatea colectivă.

Abia recent Suedia a deschis un centru dedicat vaccinării – programul a inceput târziu din cauza problemelor ce ţin de livrările de vaccin şi a îngrijorărilor cu privire la posibilele reacţii adverse cauzate de serurile de la AstraZeneca şi Johnson&Johnson.

  • Alexa Stănescu