Confidenţialitate

Dan Petrescu, CFR Cluj: Pentru mine, victoria cu Slavia Praga este o jumătate de minune | VIDEO

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj a declarat, joi seara, că victoria obţinută în deplasare cu Slavia Praga în Grupa G a Conference League este pentru el “jumătate de minune”, precizând că fără noroc formaţia sa nu se putea impune în această partidă.

“Am spus înainte de meci că, pentru a câştiga, trebuie să avem un portar inspirat şi puţin noroc. Am jucat şi cu doi atacanţi, indiferent care era scorul, chiar dacă Slavia a venit peste noi şi ne-a dominat. Nu ştiu o echipă în ultimii ani care a câştigat la Praga cu Slavia, poate o dată a câştigat Barcelona. La Slavia acasă nu câştigi şi aţi văzut de ce! Ei acasă sunt fantastici. Pentru mine, victoria asta e mai mare şi decât cea cu Celtic, şi decât cea cu Rennes, pentru că adversarul mi s-a părut fantastic. Slavia are un joc de atac excelent. De aceea pentru mine această victorie cu Slavia este o jumătate de minune care ne face acum să intrăm în calculele calificării. Iar, dacă Malele dădea gol la faza din prelungiri, eram singura echipă cu golaveraj pozitiv în grupă. Am pierdut nemeritat cu Sivasspor, azi am câştigat cu noroc cu Slavia. Asta e realitatea. Dar repet, la Slavia acasă, indiferent cine vine, nu va putea câştiga decât cu mult noroc”, a declarat Dan Petrescu pentru Pro Arena.

“Rezultatul din celălalt meci al grupei e bun. Foarte multă lume e supărată şi pe la club, şi prin ziare, dar Ballkani e o echipă foarte bună. Fotbalul din Kosovo, din păcate pentru noi, ne-a luat-o înainte, asta e realitatea. Ballkani s-a dus şi a dat 4 goluri în deplasare la Sivasspor, e o victorie fantastică. O să vedeţi că Ballkani va pune probleme tuturor echipelor. Nu cred că e nicio grupă aşa de strânsă ca a noastră, dar Slavia este în continuare clar favorită”, a adăugat tehnicianul, citat de Agerpres.

Dan Petrescu a menţionat că jucătorii săi vor avea voie să bea câte o bere după această victorie.

“Nu îmi place să vorbesc de un anume jucător. Janga a marcat, Scuffet a apărat excelent, dar spiritul echipei a fost foarte bun. Băieţii au voie să guste o bere sau două azi după aşa o victorie, pentru că de mâine se uită. Eu nu o să beau bere, doar un ceai. Eu am făcut multe lucruri bune la CFR, dar ştiţi situaţia cum e… La prima înfrângere o să se uite, asta e realitatea. Eu mă bucur de ce am făcut aici, sunt mulţumit de munca mea şi îmi văd de treabă în continuare. Sper să obţinem rezultate bune şi mai departe”, a precizat antrenorul.

CFR Cluj s-a impus pe terenul Slavia Praga, scor 1-0 (1-0), joi seara, pe Eden Arena din Praga, în Grupa G a competiţiei de fotbal Europa Conference League.

Campioana României a obţinut prima sa victorie într-o grupă în care toate echipele au 4 puncte şi golaveraj zero. În celălalt meci de joi, FC Ballkani a învins-o pe Sivasspor cu 4-3, în deplasare.

CFR Cluj va disputa pe 13 octombrie revanşa cu Slavia Praga, la Cluj-Napoca.