Confidenţialitate

Cutremurătorul documentar „Ieşirea trenurilor din gară”, de vineri în cinematografe | VIDEO

Semnat de regizorul Radu Jude şi istoricul Adrian Cioflâncă, documentarul „Ieşirea trenurilor din gară” are premiera, vineri, în cinematografele din țară.

Prima parte a filmului prezintă sute de mărturii şi declaraţii, învinuiri făcute într-o investigaţie postbelică.

La 29 iunie 1941, evreii din Iaşi au fost scoşi din case, fără motiv, duşi la Chestură şi maltrataţi. Căminele le-au fost jefuite de soldaţi şi chiar de vecini.

Femeile, în mare parte, au fost trimise acasă, la fel şi copiii mai mici de 10 ani. Bărbaţii au fost ucişi în curtea Chesturii, bătuţi şi mitraliaţi, sau îmbarcaţi, pe 30 iulie 1941, în „Trenul Morţii”, spre Podul Iloaiei, Târgu Frumos şi Călăraşi.

Cei care au ajuns în Ialomiţa au fost ţinuţi în lagăr, forţaţi la munci grele. Unii au revenit acasă după jumătate de an, pentru a fi deportaţi apoi în Transnistria, alţii au murit acolo.

În fiecare vagon au fost înghesuiţi peste 100-120 de oameni. Acestea erau sigilate cu plumb şi nimeni nu primea apă.

„Vagoanele fantomă” rulau mai mult de 8 zile până la Călăraşi, iar din cauza lipsei de aer, de apă, mulţi cedau şi se aruncau pe micul geam al vagonului şi erau împuşcăţi, alţii se spânzurau, alţii au înnebunit. Din cele mai multe mărturii reiese ca doar 5-10 oameni din fiecare vagon ajungeau în viaţă la destinaţie.

În drum spre Chestură, erau batjocoriţi de civilii din Iaşi. „Era o atmosfera de sărbătoare pe străzi. Peste tot erau civili cu revolvere în mâini care escortau evrei”, este mărturia unui supravieţuitor. Evreii circulau cu autorizaţie, însă permisele emise nu mai erau considerate valabile.

Ororile din acele zile şi dinainte ori de după au reprezentat o încercare de decimare a unei populaţii. Este estimat că 12.000 de evrei au fost ucişi în acea perioadă.

„Sufocat din lipsa de apă şi aer” este descrierea circumstanţelor deceselor din trenuri. Cei morţi au fost puşi în gropi comune, fie în Iaşi, Podul Iloaiei ori la Roman.

Partea a doua a documentarului prezintă fotografii din acele zile – convoaie, oameni ucişi pe străzi, trecători nepăsători – din arhive din România, Israel, Statele Unite şi Franţa.

Filmul-eseu de trei ore, care a fost prezentat în premieră mondială în secţiunea Forum a Berlinalei de anul trecut, este a doua colaborare a lui Jude cu Cioflâncă, ei lucrând împreună şi pentru „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”.