Cum să-ți convingi copilul să meargă la medicul dentist?

Vizitele la stomatolog sunt adevărate torturi pentru unii dintre oamenii maturi. De multe ori, aceștia transmit frica de medicul dentist și celor mici, deși acest lucru nu ar trebui să aibă loc. Pedagogii spun că există câteva criterii și metode prin care cel mai mic membru al familiei poate fi convins să meargă într-un cabinet stomatologic.

Copilul trebuie să fie educat de mic și să înțeleagă importanța unei igiene corespunzătoare în ceea ce privește spălatul pe dinți. Apoi, medicul dentist nu trebuie tratat ca pe un dușman, ci dimpotrivă. Părinții trebuie să aibă o atitudine pozitivă atunci când vorbesc despre stomatolog. Cei mici trebuie să știe că există riscul să-i doară, pentru că, în cazul în care vor fi mințiți, și intervenția le va provoca neplăceri, micuții pacienți își vor pierde încrederea atât în părinți cât și în medic.

Prima vizită la medicul dentist ar trebui să aibă loc pe când cel mic are vârsta de un an și i-au apărut deja primii dinți. Acest lucru îl va face să se obișnuiască cu atmosfera dintr-un cabinet și cu instrumentele medicale.

Limbajul folosit trebuie să fie unul optimist și cuvinte precum “durere”, “înțepătură”, “injecție” sau “sânge” nu au ce căuta în discuția dintre părinte și copil. O soluție ar fi, ca înainte de vizita propriu zisă, mama sau tatăl celui mic să facă o simulare și să se joace cu copilul “Vizita la stomatolog”. Totodată, este indicat ca părintele să ia cu el câteva dintre jucăriile preferate ale copilului.

Și alegerea cabinetului și a medicului este o decizie extrem de importantă. Cabinetul dentar ar trebui să fie colorat, pe gustul celor mici.

“Cei mici trebuie să se simtă în mediul lor în cabinetul medical. Medicul dentist trebuie să fie omul care are grijă de dinții celor mici și care știe toate secretele dințișorilor lor. Prima în top ar trebui să fie Zâna Măseluță și apoi să urmeze medicul dentist”, a declarat Ionuț Leahu, medic stomatolog.