Confidenţialitate

Cum motivează judecătorii pedeapsa lui Popescu Piedone în dosarul Colectiv. Are legătură cu o declarație a fostului primar | VIDEO

Unul dintre argumenele folosite de judecătorii care au instrumentat dosarul Colectiv pentru a-l condamna pe primarul Sectorului 4 este chiar o declarație dată de Popescu Piedone imediat după tragedia în urma căreia au murit 65 de persoane.

Este vorba despre o declarație dată de edilul sectorului 4 la acea vreme, în care admitea că acordul de funcționare al clubului impunea și o autorizație de la ISU.

Motivarea sentinței în dosarul Colectiv este publică și are peste 1.000 de pagini.

Judecătorii motivează sentința de condamnare a lui Popescu Piedone la patru ani de încisoare prin faptul că a aprobat funcționarea Clubului Colectiv deși societatea nu avea implementate măsuri adecvate de securitate la incendiu și nici autorizație de la ISU.

Potrivit motivării, fostul primar al Sectorului 4 nu se putea apăra invocând faptul că nu cunoștea că, potrivit legislației în vigoare, era necesară autorizația PSI întrucât chiar el a declarat contrariul într-o declarație publică ce apare pe Youtube în documentarul Colectiv „Negru pe alb”, după cum arată și site-ul G4 Media. (declarație se găsește la minutul 2.30).

Pe de altă parte, judecătorii au arătat în motivare că  primarul Sectorului 4 București nu făcea niciodată vreo verificare cu privire la actele depuse de solicitanți, ci pur și simplu, doar semna hârtiile care îi erau înaintate.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea