Cronică de film: “The big short”, de Adam McKay

Poți să faci comedie din criza financiară globală?

Și poate comedia respectivă să fie mai lămuritoare decît ceea ce-ai aflat din presă despre cum s-a dus de-a berbeleacul bursa americană?

The big short (Brokerii Apocalipsei) oferă răspunsul: un da apăsat.

Proaspăt premiat de sindicatul producătorilor americani de film, The big short e și pe lista nominalizaților la Oscar, la categoria “cel mai bun film”.

Ar merita premiul, dar nu ne încumetăm să credem c-o să-l și capete.

Intriga acestui film e adaptată după o carte care documentează implozia pieței imobiliare din Statele Unite și criza mondială de după.

Eroii sunt cîțiva finanțiști care miros că lucrurile sunt foarte în neregulă și care pariază, pe bursă, împotriva economiei americane.

Michael Burry, jucat de Christian Bale, nu se poate înțelege aproape cu nimeni, dar intuiește corect că bula imobiliară are să facă poc.

Personajul lui Steve Carrell conduce un fond de investiții și e cinic pînă-n albul ochilor.

Doi tinerei care vor să joace în liga mare prind și ei de veste și capătă ajutorul unui fost bancher (Brad Pitt).

Iar cel care pare să aibă cel mai mult de cîștigat din mașinațiunile financiare e un angajat al Deutsche Bank, interpretat de Ryan Gosling.

Toți vorbesc iute, sunt doldora de ticuri nervoase și simt mirosul banilor precum adulmecă un copoi vînatul. Aproape toți sunt amorali și interesați de un singur lucru: cîștigul rapid și fără prea mult efort.

Ce reușește cu brio The big short este să trateze o temă extrem de gravă în cheie pop – întreg filmul e un montaj pe repede-nainte cu care ne-a obișnuit, de ani buni, televiziunea.

Iar cînd jargonul finanțiștilor devine prea criptic, lucrurile pur și simplu se opresc oleacă, iar Ryan Gosling se adresează direct camerei de filmat: “Nu-i așa că vă simțiți ca niște proști? Pe asta și mizează marile bănci”.

După care vin explicațiile: Margot Robbie, pe care o știți din The wolf of Wall Street, lămurește termeni extrem de complicați în timp ce face și ea, ca tot omul, o baie.

Cîntăreața Selena Gomez livrează o definiție ca la carte a turbo-capitalismului, sau a post-capitalismului, dacă vreți: îi putem spune cum poftim, cert e că, dintre adevărații vinovați pentru criza financiară, unul singur a mers la pușcărie și că mai nimic nu s-a schimbat între timp.

The big short funcționează, de asemenea, la intersecția dintre alte filme despre criza financiară globală – cîteodată aproape că îmbracă hainele unui documentar (Inside Job, din 2010, îți vine foarte repede în minte), în alte momente are încordarea din Margin Call, debutul în lungmetraj al unuia dintre cei mai promițători regizori americani, J.C. Chandor.

Iar cînd și cînd supralicitează sau trage pe lîngă: Marisa Tomei pare irosită în rolul unei soții (extrem de) înțelegătoare, Brad Pitt livrează o abruptă lecție de moralitate (“Nu vă mai bucurați atîta c-o să vă îmbogățiți”, se răstește el la doi tinerei, “lumea o să-și piardă slujbele, casele și pensiile”). Prima parte e în mod evident mai “ușurică”, mai amuzantă, în vreme ce chestiunile etice și morale dinspre final lasă impresia c-au fost înghesuite cam la repezeală.

Însă filmul acesta nu se ferește să spună de-a dreptul ce are de spus: “Adevărul e ca poezia, și  mai toată lumea face ceva pe ea de poezie”.

Dacă nu subtilitatea îl dă afară din casă (și nu-l dă), The big short măcar știe că prețul oricărei crize e plătit de cei săraci, de minoritățile de tot felul, de emigranți – îți vine să spui că e o concluzie foarte la îndemînă, dar cînd și cînd mai citești știri despre țări care construiesc ziduri sau despre un posibil candidat la Președinția Americii care se laudă c-ar putea să împuște un om și că șansele i-ar rămîne intacte.

Și-abia atunci filmul acesta, agitat, colorat și distractiv, îți șterge zîmbetul de pe față.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS