Cronică de film: Southpaw, de Antoine Fuqua

Continuăm, în prima săptămînă a noului sezon VideoRadio, să recuperăm filmele mai răsărite de peste vară.

E o misiune ușurată de faptul că au fost destul de puține filme demne de luat în seamă.

În plus, dintre acestea, unele promiteau mai mult decît au fost în stare să livreze – e cazul Loviturii de stînga (Southpaw), de pildă.

Deși aduce laolaltă doi actori foarte competenți (pe Jake Gyllenhaal și pe Forest Whitaker), regizorul Antoine Fuqua n-a reușit să le dea mare lucru de făcut.

În opinia cronicarului de film al Europa FM, Filip Standavid, Southpaw este un film american despre box influențat de mai toate filmele americane despre box care l-au precedat, iar întregul lungmetraj are un aspect „cîrpit”.

Totuși, atît cît le permite un scenariu plin de clișee și de tehnici narative standard, cei doi actori reușesc să justifice prețul biletului.