Cronică de film: „Orizont”, de Marian Crișan

Primul film românesc notabil al acestui an intră vineri în cinematografe la cinema: Orizont este o adaptare liberă a unei nuvele canonice – Moara cu noroc, a lui Ioan Slavici – și un omagiu adus unuia dintre cele mai bune filme românești ale tuturor timpurilor – La moara cu noroc, de Victor Iliu.

Regizorul Marian Crișan caută să se distanțeze puțin de normele filmelor autohtone și chiar să livreze un film de gen – un thriller, mai exact.

Marian Crișan se poate lăuda cu unul dintre cele mai închegate debuturi recente (Morgen, parcă mai actual acum decît la data premierei) și cu o poveste despre dependența de droguri (Rocker), temă abordată rar și timid pe la noi.

Nu de ambiție sau de curaj duce lipsă alegînd să reinterpreteze o nuvelă pe care o știu toți școlarii, de zeci de ani încoace, și să salute una dintre capodoperele cinematografiei noastre.

Orizont este numele pensiunii pe care o familie de ardeleni o ia în administrare, în zilele noastre, în vîrful muntelui. Nu trece multă vreme și relațiile de putere din întreaga societate încep să se facă din greu simțite chiar și în Apuseni, iar lucrurile – după cum bine știm – scapă serios de sub control.

Dacă tot cunoaștem deznodămîntul și celebra morală a poveștii (“Nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”), miza e în mod cert în altă parte: cum “se ține” o dramă psihologică de familie de la sfîrșitul secolului al XIX-lea în contemporaneitate?

În mod evident, drama “se ține” foarte bine: protagoniștii noștri au muncit în străinătate, au strîns cîțiva bani, caută să-i înmulțească înapoi acasă. Mafia pădurilor își vrea și ea partea, autoritățile ezită.

Marian Crișan tratează însă sursele de inspirație cu exces de prudență, iar libertățile pe care și le ia sunt mai degrabă de ordin formal: un montaj diferit față de planurile-secvență ale noului cinema românesc, muzică scrisă special pentru film, senzația unei desfășurări familiare, aproape școlărești, a subiectului: introducere-cuprins-încheiere.

Problema cu Orizont e că nu se hotărăște dacă vrea, într-adevăr, să fie un thriller după rețetă sau căutare, cu mijloacele artei, a unui adevăr mai profund.

Nici thriller, nici western, nici nou cinema românesc, dar nici vreo combinație între ele: pur și simplu, o înșiruire de scene mai mult sau mai puțin inspirate, dar care refuză să se coaguleze.

Tensiunea, atîta cîtă e, se acumulează în scene grăbite și ușor teatrale în prima parte, după care atenția se mută aproape exclusiv asupra protagonistului jucat – convingător – de András Hatházi.

Ceea ce rezultă e o narațiune fracturată, un soi de puzzle pe care l-am mai făcut de o mie de ori pînă acum – încordarea inițială devine obositoare prin repetiție, intrigile secundare (precum atracția erotică dintre soția personajului principal și mafiotul local, de pildă) sunt expuse repede și abadonate, explozia de violență dinspre sfîrșit aproape că îți stîrnește un oftat de ușurare.

Abia la final, regizorul intervine decisiv asupra textului din care s-a inspirat, dar mai nimic din ceea ce s-a petrecut pînă atunci pe ecran nu pare să justifice alegerea sa.

Apăsat, parcă, în egală măsură de Ioan Slavici și de Victor Iliu, Marian Crișan nu prea mai este, în Orizont, Marian Crișan.


Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS