Cronică de film: „La isla minima”, de Alberto Rodriguez

Rămăseserăm datori, săptămîna trecută, cu o discuție despre filmul spaniol Mlaștina.

A intrat de curînd pe ecranele din România și este promovat drept un “episod pierdut, vorbit în altă limbă decît engleza” al serialului de mare succes True Detective.

E adevărat pînă la un punct, dar filmul are nu puține merite proprii și chiar merită un drum pînă la cinema.

Întîmplările din Mlaștina se petrec într-un loc și într-o perioadă istorică foarte complicate  – Spania imediat după dictatura lui Franco -, dar intriga este una foarte familiară: într-un sătuc pescăresc, doi detectivi (unul mai hîrșit, celălalt iute la mînie) investighează dispariția a două adolescente.

Copilele sunt găsite în scurt timp, înecate, și abia după aceea se pun în mișcare intrigile secundare. E loc de corupție și de corupere de minore, de trafic de droguri, de ascultare a telefoanelor, de violență instituționalizată și de multă, foarte multă sărăcie.

 

Cum înghesui atîtea teme fără să faci povestea terci? Relativ simplu: respecți cu încăpățînare regulile filmului de gen – în cazul de față, pe cele ale unui thriller polițist.

Investigația e cea care duce narațiunea mai departe, iar căutarea adevărului ia toate formele despre care vorbeam mai înainte.

Dacă Mlaștina iese cu ceva în evidență, acel ceva e travaliul cameramanului, al directorului de imagine: omul se joacă întruna cu lumina și cu umbrele, se agață de cîte-o culoare răzleață sau de cîte vreun animal așezat în mijlocul cadrului, filmează nu odată “de sus” și surprinde sălbăticia locurilor, care oglindește și nuanțează sălbăticia locuitorilor.

Un film cu o atmosferă foarte apăsătoare și cu mult suspans: aproape un neo-noir.

De remarcat și prestația actorilor – nici unul nu face vreun pas greșit. De altfel, ea a fost remarcată și răsplătită: Mlaștina s-a umplut de trofee la Premiile Goya, ale industriei spaniole de film.

Între altele, și pentru că nu se ferește să-i așeze pe cei doi detectivi în tabere ideologice diferite: tînărul cel avîntat insistă asupra libertăților personale, anchetatorul mai în vîrstă ar avea de dat mai multe explicații despre ceea ce-a făcut în vremea lui Franco.

Iar dacă lasă acest conflict nerezolvat (sau nu pe de-a-ntregul), poate că – cine știe? – o fi rost și de-o continuare la un moment dat.