Cronică de film: “Fúsi”, de Dagur Kari

O comedie romantică islandeză, nici mai mult, nici mai puțin. Sună a recomandare făcută în glumă, dar credeți-ne pe cuvînt: e unul dintre cele mai răsărite filme care intră weekendul acesta vîn cinematografe.

Titlul sub care el rulează în România: Un munte de virginitate.

Pe protagonist în cheamă Fúsi: a trecut de 40 de ani și tot cu mama locuiește, bate spre 200 de kilograme și-a mai și început să chelească. Își petrece timpul muncind la aeroport, suportînd cu stoicism bajocura colegilor și jucîndu-se: ori mașinuțe teleghidate, ori reconstituiri ale bătăliilor din cel de-al doilea război mondial.

Într-un film făcut la repezeală, poantele adolescentine pe seama sexualității omului ar fi ocupat jumătate din scenariu, iar scenele în care Fúsi “devine bărbat”… nici nu e cazul să ne gîndim ce s-ar fi întîmplat în ele.

Dar, firește, în cele din urmă tot s-ar fi îndrăgostit lulea, ar fi alergat la aeroport ca  să-și întoarcă aleasa din drum, și toată lumea ar fi aplaudat.

Regizorul Dagur Kari – omul a cîștigat una dintre competițiile timpurii ale TIFF-ului clujean și s-a simțit foarte bine printre ardeleni – știe mai bine, însă: să te îndrăgostești poate să fie terifiant de-a dreptul, iar vîrsta la care ți se întîmplă asta chiar nu contează.

Așa că Dagur Kari își urmărește personajul cu detașare, dar cu multă compasiune. În primele minute nu se rostește o vorbă, dar afli aproape tot ce e de aflat despre om. Iar cînd Cosînzeana dumisale își face intrarea, lucrul se petrece firesc, stîngăcia omului îți înmoaie nițel inima, iar umorul e sec. Femeia se urcă în mașină, îl îndeamnă să spună – totuși – ceva (“Altminteri o să cred că ești un pervers”), iar peste ceva vreme îi mulțumește: “Nu ești nici pervers, nici vreun ucigaș”.

Filmul acesta nu reinventează comedia romantică (ba dimpotrivă, respectă toate etapele obligatorii ale genului, cu o singură excepție semnificativă), însă convinge prin adecvare și prin ritm: montajul-tip, frenetic și pe repede-nainte, este înlocuit de “cusături” aproape insesizabile, de observarea meticuloasă a celor mai mărunte gesturi.

Personajele nu par desprinse dintr-o poveste oarecare, ci sunt oameni în carne și oase, pe care i-ai putea întîlni pe stradă, iar temele – însingurarea, fricile de tot soiul, nevoia fundamentală de tandrețe – nu sunt enunțate și lăsate baltă, ci explorate atent pe întreaga durată a lungmetrajului.

Fúsi include, între altele, cea mai teribilă scenă de strip-tease recentă, în care muzica proastă, grosolănia amicilor și jena nesfîrșită a eroului îți stîrnesc ție un disconfort apăsat.

Dar include și cîteva dintre cele mai gingașe – și amuzante – scene recente în care apar un adult și un copil, deși care e adultul și care e copilul rămîne de stabilit.

În fine, filmul acesta are un actor în rolul principal – pe Gunnar Jónsson – pe care nu-l poți descrie decît parafrazînd titlul românesc: un munte de talent.

https://www.youtube.com/watch?v=qxddmHM2o4c