Confidenţialitate

Criză politică la Londra: Doi miniștri demisionează pe motiv că și-au pierdut încrederea în premierul Johnson

Premierul britanic se confruntă cu o nouă criză în cabinetul său.

Doi membri ai echipei conduse de Boris Johnson au demisionat marți.

Sajid Javid a renunțat la portofoliul Sănătăţii, explicând că şi-a pierdut încrederea în premier după o serie de scandaluri care au afectat imaginea guvernului, relatează Agerpres, citând AFP.

“Este clar pentru mine că situaţia nu se va schimba sub leadership-ul dumneavoastră – şi, prin urmare, aţi pierdut încrederea mea”, a notat Javid în scrisoarea de demisie postată pe Twitter.

După câteva minute, şi-a anunţat plecarea din guvern şi ministrul Finanţelor, Rishi Sunak. “Publicul aşteaptă în mod legitim ca guvernul să se comporte cu seriozitate şi competenţă”, a punctat acesta.

Demisiile intervin după un nou scandal în care a fost implicat guvernul condus de Boris Johnson prin demisia lui Chris Pincher, însărcinat cu disciplina parlamentară a deputaţilor conservatori, acuzat că a atins necorespunzător câţiva bărbaţi.

Modul în care a reacţionat Downing Street la această nouă criză a făcut obiectul a numeroase critici. După ce mai întâi a transmis că premierul Boris Johnson nu era la curent cu acuzaţii mai vechi împotriva apropiatului său, pe care îl numise în post în februarie, alte dezvăluiri au arătat că premierul era la curent încă din 2019, pe când era ministru de Externe. Marţi, Boris Johnson a declarat în cele din urmă că numirea lui Pincher “a fost o eroare” şi a prezentat scuze.

Luna trecută, Boris Johnson a supravieţuit la mică diferenţă unui vot de neîncredere al deputaţilor conservatori, care au votat în procent de peste 40% împotriva sa.