Cristian Tudor Popescu: “OUG 7 nu va fi abrogată. Tudorel Toader nu-și va da demisia” – AUDIO

Judecătorii nu vor putea ocupa funcții de conducere în marile parchete, iar  secția de procurori din Consiliul Magistraturii rămâne pe mai departe cea care avizează candidaturile.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că Guvernul abrogă articolul care instituia aceste schimbări în legile Justiției.

Articolul respectiv fusese inclus în ordonanța de urgență cu numărul 7, cea care a provocat proteste fără precedent ale magistraților din numeroase instanțe și parchete.

Abrogarea acestui articol singular este nesemnificativă – este concluzia dezbaterii din această seară din emisiunea Piața Victoriei, la Europa FM.

Scriitorul și gazetarul Cristian Tudor Popescu a comparat-o cu parabola evreului care, ajuns la rabin să îl sfătuiască la ce să renunțe ca să aibă loc, cu toată familia, în casă, e încurajat mai întâi să își aducă ți toate animalele în încăprere, apoi să le scoată pe rând.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Secția de terorizare a magistraților (secția specială de anchetare a infracțiunilor din justiție, n.r.) nu se supune, în continuare, procurorului general – acesta este punctul nodal al ordonanței“, a spus scriitorul și gazetarul Cristian Tudor Popescu în dezbaterea din emisiunea Piața Victoriei, de la Europa FM.

Mi se pare foarte important: au luat inițiativa de a protesta împotriva ordonanței 7 nu numai organe și organizații, ci și parchete localeParchetul Brașov cere destituirea doamnei [Lia] Savonea din funcția de președinte al CSM, a și pornit lucrul acesta – trebuie 15 parchete în țară. Parchetul Iași a luat pe cont propriu un protest împotriva Ordonanței 7“, a spus Cristian Tudor Popescu.

În opinia sa, tot ceea ce se întâmplă în această perioadă are sens doar în perspectiva alegerilor pentru Parlamentul European, de la sfîrșitul lunii mai.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Lia Savonea a luat parte la discuțiile de la Guvern asupra modificării ordonanței, împreună cu reprezentanții Inspecției Judiciare și cu cei ai secției speciale de anchetare a magistraților.

Secția specială pentru investigarea magistraților rămâne așadar subordonată doar procurorului ierarhic superior. De asemenea, Guvernul nu face vreun pas înapoi nici în privința interzicerii delegarii magistraților în funcțiile de la vârful parchetului. În acest fel, numirea procurorului general, așteptată în aprilie, nu mai poate fi amânată.

Secția spăecială e o cale tranzitorie, pînă cînd reușesc să-și pună șef la DNA și, mai ales, procuror general – până la sfîrșitul lui aprilie. Secția asta-măciucă (în capul magistraților) e o punte de trecere pînă cînd toată Procuratura va fi la îndemna lui Liviu Dragnea, prin Tudorel Toader“, e de părere Moise Guran.

În momentul de față, doamna Savonea nu știu dacă mai poate rămâne în CSM. De fapt, Tudorel Toader n-a renunțat la nimic. Abrogarea articolului ăluia s-ar putea să nu mai conteze foarte mult oricum, față de tot răul pe care magistrații l-au și sesizat. S-au răsculat procurorii și au declanșat procedura de revocare a doamnei Savonea din CSM, pentru că nu mai reprezintă interesele magistraturii – atenție, ei au zis <<Nu numai ordonanța, toate  legile justiției sînt, de fapt, problema în momentul ăsta“, a adăugat el.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.




Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS