Cristian Mungiu, a treia oară în competiție la Cannes: „Sper să ne bucurăm și de conținut” (AUDIO)

Proaspăt selectat pentru a treia oară în competiția celui mai important festival de film din lume, regizorul Cristian Mungiu vrea să lanseze lungmetrajul Bacalaureat în aceeași zi la Cannes și în România.

Într-un interviu la Europa FM, Cristian Mungiu a spus că, cel mai probabil, premiera va avea loc pe 20 mai.

Vreau să încerc să am premiera, dacă pot, în același timp cu cea mondială. N-am încă data proiecției de la Cannes, dar bănuiesc că e undeva între 20 și 23 (mai, n.r.). Ne-am organizat în așa fel încît pe 20 filmul să intre în cinematografele din România. Avanpremiera va fi și ea deschisă publicului”, a spus regizorul român.

Bacalaureat spune povestea unui doctor dintr-un mic oraș de provincie care trebuie să decidă care e cea mai bună cale de urmat pentru copilul lui.

E un film cumva prietenos față de spectatori. Nu e un film complicat, lung, greu și calm – e un film alert și agitat despre ce ni se întîmplă și despre întrebările pe care le are un părinte în raport cu soarta copilului lui și cu ce are să-i spună în societatea românească de astăzi”, a declarat Cristian Mungiu.

Pentru prima dată în istoria Cannes-ului, două lungmetraje românești sunt incluse în competiția oficială.

În afară de Bacalaureat, va rula în Franța și cel mai recent film al lui Cristi Puiu, Sierra Nevada.

Potrivit lui Cristian Mungiu, “e un gest de mare curtoazie, de simpatie și (în același timp) de apreciere: lucrul ăsta se întîmpla în trecut foarte rar, să fie două filme din aceeași țară – poate dacă era vorba despre Italia sau despre Statele Unite”.

Însă o problemă persistă, în opinia sa: „Nu reușim să transferăm genul de interes pe care o să-l provoace festivalul la nivelul spectatorilor de-acasă. Oamenii nu au unde să vadă filmele și asta continuă să fie problema noastră principală”.

Sper să vină lumea să vadă filmele ăstea, ca să nu ne bucurăm – ca la gimnastică – de rezultate, ci să ne bucurăm și de conținut”, a mai spus regizorul român.

Bacalaureat, al cărui titlu provizoriu a fost Fotografii de familie, este primul film realizat de Cristian Mungiu de la „După dealuri/ Beyond the Hills” încoace, care a avut premiera la Festivalul de la Cannes în 2012, dar este şi primul lungmetraj al lui Cristian Mungiu care are în centru un personaj masculin.

Cristian Mungiu este primul regizor român care a cîştigat Palme d’Or pentru lungmetraj, la ediţia din 2007 a Festivalului de Film de la Cannes, cu filmul 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile.

Mungiu a debutat în lungmetraj cu filmul Occident (2002), cu Alexandru Papadopol în rolul principal, şi a continuat cu filmele 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile (2007), Amintiri din Epoca de Aur (2009) şi După dealuri (2012).

Cu acesta din urmă, el a primit trofeul pentru cel mai bun scenariu la Cannes.

După dealuri a încasat şi premiul de interpretare feminină, atribuit actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur.

De asemenea, Cristian Mungiu este primul cineast din România care a fost invitat să facă parte din juriul competiţiei oficiale de la Cannes, la ediţia din 2013.

Juriul din acel an a fost prezidat de regizorul Steven Spielberg.

În 2016, juriul competiţiei oficiale va fi prezidat de australianul George Miller.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS