Cristi Puiu despre prezența sa în competiția de la Cannes: „Cred că este o greșeală în Matrix” (AUDIO)

După ce a făcut o foarte bună impresie în La Quinzaine des Réalisateurs (cu Marfa și banii) și a cîștigat trofeul secțiunii Un certain Regard de la Festivalul din Cannes (cu Moartea domnului Lăzărescu), regizorul Cristi Puiu ajunge și în competiția oficială.

Sierra Nevada, cel mai recent dintre lungmetrajele sale, va intra deci în cursa pentru Palme d’Or, alături de Bacalaureatul lui Cristian Mungiu, care a obținut deja trofeul pentru Patru luni, trei săptămîni și două zile.

În competiția canneză se mai află, între alții,  regizori precum Andrea Arnold, Jim Jarmusch, Xavier Dolan, Pedro Almodóvar sau frații Dardenne.

Cred că este o greșeală în Matrix, ca să zic așa. Prin definiție, căutarea autentică nu prea are cum să fie încorporată în curentul principal, în mainstream. Nu-mi doresc decît ca filmul să fi fost selectat pentru calitățile cinematografice”, a spus la Europa FM Cristi Puiu.

Intriga este foarte simplă: un parastas care se petrece în interiorul unui apartament de 100 de metri pătrați.

Este un film despre propriile mele frici (și mă gîndesc că nu sunt doar ale mele). Este o poveste care are legătură cu moartea tatălui meu, în 2007, și cu parastasele la care am asistat – un amestec de amintiri, un colaj de amintiri”, a adăugat regizorul care-a pornit Noul Cinema Românesc.

Pare, deci, și un film riscant.

Cred că asta e condiția cineastului. Și dacă nu subscrie în mod automat la asta, adică asumînd toate riscurile, discuția nu mai are rost. Atunci să se retragă, să se pensioneze. Pentru mine ar fi și mai greu dacă aș face lucrurile altfel”.

Sierra Nevada, al cărui scenariu este semnat tot de Cristi Puiu, este o coproducţie România – Franţa – Bosnia şi Herţegovina – Croaţia – Macedonia.

Din distribuţia filmului, al cărui buget este estimat la 1,4 milioane de euro, fac parte Mimi Brănescu şi Bogdan Dumitrache.

Cristi Puiu a debutat în lungmetraj cu filmul Marfa şi banii (2001), căruia i-au urmat Moartea domnului Lăzărescu (2004), Aurora (2010) şi Trei exerciţii de interpretare/ Three Exercises of Interpretation (2013).

Cristi Puiu a fost premiat cu Ursul de Aur la Berlinala 2004, pentru scurtmetrajul Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea.

Pentru ”Moartea domnului Lăzărescu”, după cum menționam, a fost distins cu trofeul secţiunii Un Certain Regard, la Festivalul de Film de la Cannes, în 2005.