Confidenţialitate

Cotaţia grâului a crescut după ce India a restricţionat exporturile de cereale

Este o nouă dovadă a faptului că livrările mondiale de grâu sunt limitate după invadarea Ucrainei, arată agenția de știri economice Bloomberg. Aceste noi evoluții ameninţă să conducă la o nouă creştere a preţurilor produselor alimentare.

La bursa de la Chicago cotaţiile futures au crescut cu 5,9%, la cel mai ridicat nivel din ultimele două luni.

Preţul grâului a crescut din ianuarie încoace cu aproape 60%, ceea ce a majorat costurile pentru o gamă largă de produse, de la pâine până la tăiţei.

India a anunţat vineri, oprirea exporturilor de grâu, dând vina pe creşterea preţurilor globale care ameninţă propria sa securitate alimentară.

Decizia Indiei a generat critici din partea miniştrilor Agriculturii din grupul G7, țările puternic industrializate, care au apreciat că o astfel de măsură va înrăutăţi criza mondială.

India nu este un mare exportator mondial de grâu, notează agenția Bloomberg, însă impactul după decizia Indiei scoate în evidenţă situaţia dificilă în care se află aprovizionarea globală cu grâu.

Și alte guverne au luat decizii asemănătoare. Indonezia a oprit exporturile de ulei de palmier, în timp ce Serbia şi Kazahstan au introdus cote la exporturile de cereale.

Războiul a afectat exporturile Ucrainei, iar acum seceta, inundaţiile şi valurile de căldură ameninţă recoltele.