Confidenţialitate

Coronavirus în România: Bilanțul infectărilor urcă la 4.761. S-au vindecat 528 de persoane

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, miercuri, că numărul infectărilor cu noul coronavirus a ajuns la 4.761 în România, în creștere cu 344.

209 persoane diagnosticate cu COVID-19 au murit la Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj și Mehedinți.

La secții de Terapie Intensivă, în acest moment, sunt internați 162 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.556 de persoane. Alte 89.976 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

528 de persoane au fost declarate vindecate și externate.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 47.207 de teste.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în străinătate, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 651 de cetățeni români au fost testați pozitiv: 412 în Italia, 195 în Spania, 15 în Franța, 8 în Germania, 11 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia, Suedia și SUA. De la începutul pandemiei și până la acest moment, 37 de cetățeni români aflați în diaspora au murit (11 în Italia, 7 în Franța, 11 în Marea Britanie, 6 în Spania, unul în Germania și unul în Suedia).