Consultările de la Cotroceni pe tema justiției: PSD și ALDE sunt reticente

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri că nu va merge la consultările de la Cotroceni de săptămîna viitoare cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema situaţiei din justiţie.

Totuși, partidul de guvernămînt va trimite o delegaţie.

Eu sigur nu merg. Dar de la partid de la noi o să trimitem nişte oameni“, a spus Liviu Dragnea, aflat într-o vizită în Călăraşi.

Temele le susţin în totalitate, fără nici un fel de probleme. (…) Mi se par chiar teme foarte bune“, a mai declarat liderul PSD.

Klaus Iohannis propune ca la referendumul de pe 26 mai (data alegerilor europarlamentare) cetățenii să stabilească dacă e cazul să se interzică amnistia și grațierea pentru fapte de corupție, dar și dacă poate fi menținută practica emiterii unor ordonanțe de urgență în domeniul infracțiunilor, al pedepselor și al organizării judiciare.

Comisia Europeană a avertizat de curînd Guvernul că emiterea a două noi astfel de acte ar putea atrage sancțiuni dure la adresa României.

Ordonanțele în discuție schimbă Codurile Penale și permit contestarea unor sentințe definitive pronunțate de instanța supremă.

Vineri, preşedintele a trimis o scrisoare preşedinţilor partidelor reprezentate în Parlament.

Liderii lor sînt invitați la consultări joia şi vinerea viitoare, la Palatul Cotroceni.

ALDE, la rîndul său, a anunțat că nu va onora invitaţia la consultări atît timp cît președintele “refuză să comenteze” despre prezenţa în fruntea Parchetului General a “unui executant jalnic al dispoziţiilor regimului comunisto-securist“.

Formațiunea lui Călin Popescu-Tăriceanu se referă la Procurorul General, Augustin Lazăr.

Acesta a fost acuzat săptămîna aceasta că a refuzat eliberarea condiţionată a unui disident anticomunist, Iulius Filip, pe cînd era membru în Comisia de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS