Confidenţialitate

Conducerea PSD se reunește luni

Conducerea colectivă interimară a PSD se reunește, luni de la ora 10.00, la sediul din Kiseleff, potrivit unui anunț transmis de partid. La ultimul CEx al formațiunii a fost decisă excluderea lui Niculae Bădălău din conducerea centrală din cauza afirmațiilor acestuia despre românii din Diaspora.

Un subiect de discuție în ședința de luni a PSD ar putea fi conferințele județene pe care le va organiza partidul în filialele social-democrate, precum și pregătirea Congresului din 29 februarie, au declarat surse politice pentru Mediafax.

Liderii social-democrați ar putea stabili și strategia partidului la anunțul lui Ludovic Orban potrivit căruia Guvernul își va asuma răspunderea pe modificarea Legilor Justiției, Legea plafoanelor bugetare și OUG 51 pentru deblocarea decontării transportului școlar, au precizat sursele citate.

Măsurile urmează fi aprobate în ședința de marți a Executivului, a anunțat premierul Ludovic Orban.

De asemenea, conducerea PSD ar putea discuta și despre bugetul pentru anul 2020 pregătit de PNL, precum și alte subiecte parlamentare, potrivit surselor menționate.

Mai mulți social-democrați, printre care foștii miniștri Liviu Pop, Florin Iordache, consideră că legea bugetului de stat trebuie adoptată de Parlament, și nu prin asumarea răspunderii Guvernului. Același lucru este valabil și pentru OUG 114 și Legile Justiției, mai susțin aleșii PSD.

Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, pentru MEDIAFAX, că în cazul asumării răspunderii Guvernului „singurul lucru pe care poți să-l faci este să depui moțiune de cenzură”.

La ultima reuniune a Comitetului Executiv al PSD, Niculae Bădălău a fost exclus din conducerea centrală interimară a partidului. Astfel, Niculae Bădălău nu mai are funcție în cadrul conducerii interimare a PSD. Acesta este liderul PSD Giurgiu, una dintre organizațiile social-democrate care a obținut scoruri bune la alegerile prezidențiale.

Liderul PSD Giurgiu, Niculae Bădălău a declarat vineri, într-o conferință de presă, că este „o nebunie” să se mărească numărul parlamentarilor de Diaspora, în străinătate fiind 700.000 de români cu domiciliu în străinătate, restul până la trei-cinci milioane fiind „fetele alea de le duc ăștia”.

Totodată, Marcel Ciolacu a anunțat că nu este membru al Biroului permanent și nici secretar general adjunct al partidului Codrin Ștefănescu. El a explicat că oricum acesta obținuse funcția printr-un „artificiu” nestatutar.