Comitet operativ la Ministerul Transporturilor după accidentul din Ialomița

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a convocat un comitet operativ la ora 16:00, în urma accidentului rutier din Ialomița în care au murit 10 femei.

Ministrul a anunțat că va urma o perioadă de razii în trafic.

„Va urmă o perioadă de razii masive în trafic pentru a depista firmele de transport și șoferii care nu respectă legea și vom aplica noi măsuri drastice în acest domeniu”, a scris Răzvan Cuc pe Facebook.

Accidentul produs în zona localității Sfântul Gheorghe din Ialomița a făcut 10 victime.

Toate erau femei în drum spre muncă, la un supermarket din București.

Șapte persoane au fost rănite – ele se află acum în spitale din capitală.

Polițiștii rutieri au stabilit că accidentul s-a produs din cauză că un TIR a pătruns pe contrasens și a lovit microbuzul în care se aflau femeile respective.

Pe de altă parte, ministrul transporturilor îl acuză pe Klaus Iohannis că „se urcă pe cadavre în scop electoral”.

„ Am citit cu stupoare și indignare declarația președintelui Klaus Iohannis. Au murit 10 oameni și domnului Iohannis îi arde de declarații politice. Constat că singurul scop al lui Klaus Iohannis în funcția de președinte este să se urce pe cadavre în scop electoral (…). Să vă fie rușine! ”, a scris Răzvan Cuc.

Președintele a afirmat că de vină pentru accidentul din Ialomița ar fi nepăsarea „criminală” a PSD și lipsa infrastructurii.

Șeful statului a transmis condoleanțe familiilor.

 





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS