Confidenţialitate

Comisia Europeană, preocupată de protestele din Serbia

Comisia Europeană şi-a exprimat, joi, preocuparea faţă de evenimentele din Serbia şi a atras atenţia că drepturile fundamentale ale cetăţenilor trebuie respectate, potrivit DPA.

“Este adevărat că evoluţiile din Serbia, pe care le-am urmărit îndeaproape în ultimele două zile, dau motive de preocupare”, a declarat Ana Pisonero, purtătoare de cuvânt a executivului comunitar.

Potrivit acesteia, chiar dacă revine guvernului de la Belgrad să decidă ce măsuri sunt necesare în contextul pandemiei, acestea nu ar trebui să afecteze în mod disproporţionat drepturile fundamentale.

“Aceasta se aplică, desigur, şi dreptului de a protesta paşnic. Acesta este un drept fundamental într-o societate democratică”, a afirmat Ana Pisonero. “Orice folosire a forţei trebuie să fie calibrată şi proporţională în orice moment”, a adăugat ea.

Întâlnirea dintre preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi premierul kosovar Avdullah Hoti, programată duminică, la Bruxelles, în cadrul dialogului Serbia-Kosovo facilitat de Uniunea Europeană, se va desfăşura conform planului.