Confidenţialitate

Cluj-Napoca: Petrecere cu aproape 200 de persoane, întreruptă de polițiști

Un eveniment privat la care participau aproape 200 de persoane a fost întrerupt de poliţiştii clujeni, care au aplicat zeci de sancţiuni.

Valoarea amenzilor depășește 100.000 de lei.

“La data de 24 ianuarie, în jurul orei 00,10, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au fost sesizaţi cu privire la faptul că în incinta unui complex de pe raza municipiului se desfăşoară o petrecere privată la care participă un număr mare de persoane. (…) În incinta complexului, poliţiştii au identificat aproximativ 200 de persoane care participau la o petrecere, existând aparate de sonorizare special destinate organizării unor astfel de evenimente. Până în acest moment au fost aplicate 50 de sancţiuni contravenţionale conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, în valoare de aproximativ 100.000 de lei”, potrivit IPJ Cluj.

“Totodată, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, fiind efectuate cercetări în vederea identificării persoanelor care au organizat evenimentul şi stabilirea tuturor împrejurărilor faptei. Recomandăm tuturor cetăţenilor să respecte prevederile legale în contextul pandemiei de Covid-19. Facem precizarea că evenimentele de tipul nunţi, botezuri, mese festive sunt interzise”, adaugă polițiștii.