Confidenţialitate

Circulaţia mai multor trenuri se suspendă în sud-estul ţării, miercuri şi joi, din cauza vremii

Circulaţia mai multor trenuri va fi suspendată, miercuri şi joi, în urma avertizărilor meteo de ninsori şi vânt puternic în sud-estul ţării.

Alte garnituri vor avea opriri suplimentare, anunţă CFR Călători.

Pe ruta Bucureşti – Constanţa, se va circula cu locomotive Diesel, în locul celor electrice.

“În urma avertizărilor meteorologice (ninsori şi rafale de vânt puternic) emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru partea de Sud-Est a ţării, CFR Călători informează pasagerii să aibă în vedere faptul că trenurile vor circula conform reglementărilor specifice condiţiilor de iarnă, la nivelul companiilor feroviare fiind instituit Comandamentul de Iarnă”, a transmis, marţi seară, CFR Călători.

Compania de Infrastructură – CFR SA a luat decizia de a restricţiona pe secţia Bucureşti – Constanţa circulaţia cu locomotive electrice, fiind necesară asigurarea circulaţiei cu tracţiune Diesel şi fiind făcute modificări în mersul trenurilor CFR Călători.

Astfel, vor exista opriri suplimentare pentru preluarea pasagerilor. Miercuri, trenul IR 1583 Bucureşti Nord – Constanţa va avea opriri în staţiile: Mircea Vodă Hm. Poarta Albă h., Basarabi, Murfatlar h. şi Palas, iar trenul IR 1580 Constanţa – Bucureşti Nord va avea opriri în staţiile: Palas, Murfatlar h., Basarabi şi Mircea Vodă Hm.

Miercuri şi joi, trenul R 8693 Medgidia – Constanţa va circula suplimentar. Trenul se va forma în staţia Medgidia din R 8652 Tulcea Oraş – Medgidia.

Tot miercuri, vor fi suspendate mai multe trenuri: IR 1682, IR 1683Constanţa – Bucureşti Nord şi retur; R 8001, R 8004 Bucureşti Nord – Constanţa şi retur; R 8002, R 8003 Constanţa – Bucureşti Obor şi retur; R 8013 Bucureşti Obor – Feteşti, R 8203, R 8204 Buzău – Constanţa; R 8222 Constanţa – Buzău; R 8201 Buzău – Constanţa – suspendat pe distanţa Buzău– Feteşti; R 8121, R 8122 Bucureşti Nord – Slobozia Veche şi retur, R 8383, R 8385, R 8386, R 8388, R 8392 şi R 8393 Constanţa – Mangalia şi retrur (circulaţia va fi asigurată cu trenurile: R 8380, R 8381, R 8384, R 8389, R 8396, R 8397); R 8580, R 8581, R 8585, R 8586, R 8587 şi R 8588 Ciulniţa – Slobozia Veche şi retur (circulaţia va fi asigurată cu trenurile: R 8151, R 8582, R 8583, R 8584); R 8344 Constanţa – Feteşti – Călăraşi Sud.

De asemenea, circulaţia trenurilor R 8653 şi R 8654 Constanţa – Medgidia –Tulcea Oraş şi retur va fi suspendată miercuri şi joi, când circulaţia va fi asigurată cu trenurile: R 8652, R 8655.

Joi, va fi suspendată circulaţia trenului R 8343 Călăraşi Sud – Feteşti –Constanţa.

“Pentru preîntâmpinarea altor eventuale perturbări în circulaţia feroviară, CFR Călători ia deja următoarele măsuri: asigurarea locomotivelor Diesel de rezervă şi pregătirea materialului rulant pentru circulaţie în condiţii de iarnă; suplimentarea echipelor de intervenţie şi asigurarea personalului necesar pentru deszăpezirea unităţilor proprii (revizii, depouri, etc); pregătirea suplimentară a garniturilor. CFR Călători şi CFR SA ţin în permanenţă legătura operativ cu personalul de serviciu din trenurile aflate în parcurs pentru a se putea lua cele mai bune măsuri pentru asigurarea condiţiilor optime de călătorie”, a arătat sursa citată.

Călătorii sunt sfătuiţi să se informeze despre condiţiile meteo şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri şi posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor.

Meteorologii au emis, marţi, o informare de ninsori şi intensificări ale vântului, valabilă până joi dimineaţă. În Muntenia, Dobrogea şi local în Moldova şi la munte temporar va ninge, în general moderat cantitativ. De marţi seară până miercuri, la ora 23.00, va fi cod galben în 9 judeţe şi în Capitală.

Potrivit ANM, de marţi seară, de la ora 18.00, până joi, la ora 10.00, în Muntenia, Dobrogea şi local în Moldova şi la munte temporar va ninge, în general moderat cantitativ.

”În regiunile estice şi sud-estice vântul se va intensifica treptat şi local vor fi rafale în general de 50…60 km/h. În Carpaţii Meridionali şi de Curbură rafalele vor atinge în general 55… 65 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m se vor depăşi 75…85 km/h, ninsoarea va fi viscolită şi zăpada spulberată”, au transmis meteorologii.

Potrivit acestora, de marţi seară de la ora 23.00, până miercuri la aceeaşi oră, este cod galben în 9 judeţe şi în Capitală.

”Local, în jumătatea de sud-est a ţării vor fi intervale cu ninsori însemnate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă neuniform şi consistent. În Dobrogea, estul Munteniei şi sud-estul Moldovei vântul va avea rafale în general de 55…70 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea semnificativă a vizibilităţii”, au mai precizat meteorologii.