Cele mai jenante momente ale celebrităților din lumea muzicii (AUDIO)

S-a vorbit mult despre căderea Madonnei de la Gala Brit Awards 2015.

Presa a vuit, astfel încât momentul să nu cumva să treacă neobservat.

Ce s-a întâmplat atunci?

Alexandra Gavrilă, Europa FM:

În timpul prestației sale, unul dintre dansatori i-a călcat pe pelerină, în timp ce aceasta urca câteva trepte amenajate pe scenă. Madonna s-a dezechilibrat la numai câteva secunde după ce începuse să interpreteze noua sa piesă – Livin For Love. Diva a căzut pe spate, iar după o lovitură destul de zdravănă, s-a ridicat imediat și a continuat show-ul.

Un alt moment destul de stânjenitor l-a trăit Enrique Iglesias, de curând.
În timpul unui concert din Mexic, latino loverul a vrut să pună mâna pe…o dronă. Numai că motorul acesteia i-a cam ciopârțit degetele, iar artistul nostru a continuat recitalul cu mâna însângerată.

Iar simpaticul cântăreț Pharell Williams a salvat-o recent pe vedeta americană Kim Kardashian.

În sensul în care aceasta era cât pe ce să ia foc din cauza unei lumânări aprinse.
Rochia paietată a divei era muult prea aproape de flacără.
Însă Pharell Williams a reușit să transforme situația într-un eveniment fericit.