Cazul Caracal: STS a trimis procurorilor toate documentele și înregistrările

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a pus la dispoziția Parchetului de pe lîngă Tribunalul Olt toate documentele și înregistrările referitoare la cazul din Caracal.

Purtătoarea de cuvânt a serviciului, Mariana Pop, a spus că toate apelurile au fost transferate Poliției.

„Pentru bunul mers al anchetei, punem și vom pune neclintit la dispoziție absolut toate documentele, înregistrările și toate materialele necesare pentru aflarea adevărului.

Deja STS a pus la dispoziția Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt toate documentele și înregistrările solicitate pentru efectuarea cercetărilor în acest caz.

STS operează centrele unice pentru apeluri de urgență cu personal propriu, 24 de ore din 24.

Operatorii 112 ai STS transferă apelurile de urgență către dispecerii agențiilor de intervenție, iar prin agenții de intervenție se înțelege Ambulanță, SMURD, Poliție, Jandarmi, Salvamont, alte servicii publice profesioniste sau voluntare, în funcție de urgență reclamată. STS nu are atribuții sau responsabilități care să privească realizarea intervenției”, a declarat Mariana Pop, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS).

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În cazul de la Caracal, respectiv cele trei apeluri date de o adolescentă de 15 ani care anunța că a fost răpită, Mariana Pop a precizat că acestea au fost transferate Poliției.

„Toate cele trei apeluri preluate de operatorii 112 ai STS au fost transferate dispecerilor din cadrul Dispeceratului Poliției Slatina, acestea având o durată de 45 de secunde, respectiv 2 minute, 20 de secunde și un minut, 38 de secunde”, a completat Mariana Pop.

Potrivit acesteia, informațiile de localizare primară în cadrul 112 sunt reglementate de către ANCOM, atât ca format cât și conținut, și nu necesită absolut nici o prelucrare suplimentară din partea STS, cu excepția afișării transmise de operator în aplicația 112.

„STS a procedat corect, fără nici o abatere, în spiritul și în litera legii, îndeplindindu-și atribuțiile”, a conchis Mariana Pop.

„În data de 25 iulie, am primit și am înregistrat automat trei apeluri de ugență care au fost localizate așa cum prevede ordonanța, pe cât a fost posibil.

Am transmis cazul la dispeceratul Poliției Slatina, transferul realizându-se conform indexului, cazul a fost indexat „lipsire de libertate”.

Am înregistrat datele privind evoluția evenimentului, am centralizat, am stocat și am pus la dispoziția autorităților competente toate datele asociate acestui caz.

Garantăm că sunt respectate în permanență prevederile referitoare la protecția datelor cu caracter personal și la funcționarea continuă a serviciului 112.

Față de referirile la localizarea defectuoasă a apelului, precizăm că informațiile de localizare primară sunt primite în mod automat de la operatorul de telefonie mobilă, fiind afișate fără nici o prelucrare suplimentară din partea STS, în aplicația 112″, a mai spus purtătoarea de cuvânt a Serviciului de Telecomunicații Speciale.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.




Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS