Confidenţialitate

Cancerul de col uterin si testul Papanicolau

În România, principala cauza de mortalitate prin cancer la femeile între 15 şi 44 de ani este cancerul de col uterin.

Anual avem 3.000 de cazuri noi. 40.000 de femei au acum acest diagnostic.

Cristina Teaca a stat de vorba cu medicul ginecolog Mihaela Popescu (audio).

Un test cu un rezultat ‘prost’ poate fi rezultatul unor infectii virale, cum ar fi infectia cu papilomavirusul uman sau alte tipuri de infectie, precum cele determinate de bacterii, fungi sau protozoare.

Modificarile naturale ale celulelor din colul uterin aparute la menopauza pot indica si ele un rezultat anormal.

In unele cazuri, modificarile celulelor cervicale, din colul uterin, care dau un test Papanicolau anormal si care nu sunt tratate pot evolua spre stadii precanceroase sau canceroase.

Anumite tipuri de HPV, care au un risc crescut, au fost asociate cu dezvoltarea cancerului de col uterin.

Totusi, de obicei, modificarile celulelor cervicale progreseaza lent si este nevoie de multi ani pentru a deveni celule canceroase.

Un test Papanicolau ar trebui facut de orice femeie anual. Este bine de stiut ca nu este dureros iar pentru asigurati nu costa nimic. In unitatile sanitare private, un test Papanicolau costa intre 50 si 90 de lei.