Confidenţialitate

Bursele mondiale se apropie de maximele ultimelor trei luni

Bursele mondiale se apropie de maximele ultimelor trei luni. După ce au crescut cu 35% de valorile atinse la sfârșitul lunii martie, acțiunile încep luna iunie cu câștiguri, scrie Reuters.

Indicele global MSCI a recuperat două treimi din pierderile suferite în urma izbucnirii coronavirusului.

Bursele europene au deschis cu un plus de 1%, conduse de sectoarele precum călătoriile și timpul liber, bănci și minerit, dar volumele sunt scăzute, pentru că piețele din Germania, Elveția și Austria sunt închise pentru sărbători.

“Retorica Trump împotriva Chinei și acțiunile comerciale împotriva Hong Kong ar fi putut fi mult mai grave, de unde și performanțele piețelor din această dimineață”, a declarat Chris Bailey, strateg european al managerului de avere Raymond James.

Între timp, dolarul, perceput drept refugiu sigur, a atins minimul a 11 săptămâni. “Sunt de acord că revoltele nu sunt bune, dar percepția este că aceasta este o problemă locală, iar incertitudinea a dus la un dolar mai mic”, a adăugat Bailey.

În Asia, bursele au închis în creștere, conduse de China. Indicele din Hong Kong, HSI a urcat cu 3,6%, în timp ce acțiunile blue chips chineze au câștigat 2,4%.

Indicele MSCI pentru Asia-Pacific, cu excepția Japoniei, a crescut cu 2,1% la cea mai mare valoare de la începutul lunii martie, iar indicele japonez Nikkei a obținut un plus de 0,7% pentru a atinge maximul pe trei luni.

Pe piețele valutare, moneda euro a continuat să crească, atingând 1,1131 USD, după ce a urcat 1,8% săptămâna trecută. Dolarul australian a atins un maxim pe patru luni.

O mare parte din declinul recent al dolarului a venit în raport cu euro, moneda europeană fiind susținută de planurile de stimulare a econiomiei UE. Piețele așteaptă reuniunea de joi a Băncii Centrale Europene, care este așteptată să crească cumpărările de active cu 500 de miliarde de euro, la 1.250 de miliarde de euro.

La bursele de mărfuri, aurul a adăugat 0,9%, la 1.1742 dolari uncia.

Prețurile future pentru petrolul Brent a urcat la 37,62 dolari pe baril, în timp ce referința americană a scăzut 19 cenți, la 35,30 dolari.